Clădirea în care se află sediul administrativ al Muzeului Etnografic al Transilvaniei a luat numele principalei săli din incinta edificiului, denumită Reduta ( din franceză / redoute = sală de dans).
Istoria edificiului este însă cu mult mai veche. În evul mediu, pe acest loc existau trei clădiri, de la una dintre acestea păstrându-se un ancadrament renascentist de la începutul secolului al XVII-lea. În secolul al XVIII-lea, aici a funcționat cel mai important han al Clujului, care purta numele „Calul alb” (sau „Calul Bălan”). Împăratul Iosif al II-lea (1780-1790) a schimbat destinația clădirii, transformând-o într-o școală de ofițeri. Oraşul a redobândit clădirea în anul 1794, efectuând în deceniile următoare ample lucrări de renovare, finalizate după 1830. Aceste lucrări au fost realizate după planurile celor mai importanți arhitecți ai epocii: Joseph Leder, Mihály Kindt, Georg Winkler, Anton Kagerbauer.
Sala „Reduta” a găzduit, în secolul al XIX-lea, nenumărate evenimente importante din istoria politică și culturală a Transilvaniei. Aici s-au desfăşurat mai multe sesiuni ale Dietei Transilvaniei, în cursul cărora au fost adoptate hotărâri extrem de importante pentru istoria Marelui Principat al Transilvaniei. În această sală au concertat câțiva dintre marii muzicieni ai lumii: Franz Liszt, Johannes Brahms, Bela Bartok, George Enescu. Aici au luat ființă Societatea Muzeului Ardelean (1859) și Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania (1885). În 1872, în sala „Reduta” s-a desfășurat congresul Asociațiunii Transilvane pentru Cultura Poporului Român (Astra), în cursul căruia președinte al organizației a fost ales Vasile Ladislau Pop.
În 1894, în această sală s-a desfășurat cunoscutul proces politic cunoscut sub numele de „Procesul memorandiștilor”, intentat de autoritățile maghiare ale epocii fruntașilor mișcării naționale românești. În cursul acestui proces, liderul Partidului Național Român, dr. Ioan Rațiu, a rostit istoricele cuvinte: „Existența unui popor nu se discută, ea se afirmă!”.
În anul 1897, în sala „Reduta” a avut loc prima proiecție cinematografică din istoria orașului. Clădirea a găzduit congrese și întruniri ale partidelor politice și asociațiilor culturale, campionate de scrimă, baluri mascate. În anul 1925, clădirea a fost împrumutată de municipalitate Armatei române, pentru o perioadă de 25 de ani. În această perioadă, în clădire a funcționat un cazinou ofițeresc.
În anul 1957, Muzeului Etnografic la Transilvaniei i-a fost atribuit actualul său sediu, clădirea istorică „Reduta” de pe strada Memorandumului nr. 21, iar începând cu anul 1958 au început lucrările de restaurare a clădirii. Muzeul funcționează în această clădire până astăzi, transformându-se astfel într-unul dintre cele mai importante repere de pe harta culturală a României.
Expoziția de bază
În accepţiunea contemporană curentă, Transilvania cuprinde atât spaţiul intracarpatic al Transilvaniei medievale, cât şi Maramureşul, Crişana şi Banatul, ţinuturi împreună cu care a alcătuit şi alcătuieşte, sub aspectul culturii rurale, o arie relativ unitară. Dimensiunea interculturală defineşte fundamental această arie, în care elemente culturale mediteraneene, est-europene şi vest-europene au coexistat, parte amalgamate în creuzetul unei existenţe cotidiene comune, parte delimitate conştient, printr-un demers identitar ţintit. Sistemul social-economic rigid, care a menţinut structurile feudale, în mediul rural, până la jumătatea secolului al XIX-lea, a generat în Transilvania un puternic clivaj între mediul orăşenesc, conectat în bună măsură la valorile citadine central şi vest-europene, şi mediul sătesc, menţinut într-o relativă autarhie, ce a favorizat conservarea, până târziu, a unor tehnici şi mentalităţi arhaice.
Actuala expoziţie permanentă, intitulată „Cultura populară din Transilvania – sec. XVIII–XX”, vernisată în anul 2006, încearcă să reconstituie, prin exponate, acest univers rural, caracterizat prin organicitate, evidenţiind complexitatea sa nebănuită şi coerenţa funcţională a componentelor sale.
Expoziţia abordează – în maniera devenită clasică în muzeografia etnografică – principalele domenii ale culturii materiale şi spirituale din Transilvania rurală, ilustrate prin exponate reprezentative, selectate din cele peste 40.000 de artefacte existente în colecţiile instituţiei noastre.
Expoziţia debutează cu reprezentarea ocupaţiilor tradiţionale, începând cu cele arhaice (culesul din natură, vânătoarea, pescuitul, albinăritul) şi continuând cu cele principale (cultivarea pământului şi creşterea animalelor).
Pieselor simple, dar extrem de ingenioase, caracteristice ocupaţiilor din prima categorie (improvizaţii din scoarţă de copac, din trunchiuri scorburoase, din coarne de animale, din nuiele împletite etc.) le urmează uneltele diversificate, cu grad de complexitate superior, utilizate în activităţile agricole şi pastorale şi expuse în ordinea dictată de desfăşurarea proceselor tehnologice specifice. Fotografiile de arhivă jalonează aceste procese şi contribuie la reconstituirea atmosferei caracteristice satului tradiţional. Întregul ansamblu de obiecte şi imagini ilustrează profilul ocupaţional mixt al ţărănimii transilvănene, esenţial în cadrul unei economii de subzistenţă.
Sectorul meşteşugurilor tradiţionale este organizat în funcţie de materia primă supusă prelucrării (lemn, lut, metale, blană, piele, lână, plante textile) şi conţine atât piese realizate de meşterii ţărani, cât şi – acolo unde este cazul – piese realizate în cadrul breslelor, evidenţiindu-se astfel faptul că meşterii din prima categorie utilizează unelte şi tehnici simple şi apropiate de natură, pe când breslaşii dezvoltă aceste tehnici, întemeind pe vechea bază o tradiţie productivă proprie, evoluată.
O atenţie specială s-a acordat în cadrul acestui sector meşteşugului prelucrării în gospodărie a fibrelor textile şi a lânii, meşteşug atât de dezvoltat în satele transilvănene, încât a fost ridicat la nivelul unei veritabile industrii casnice textile. Pe lângă întreg setul de unelte necesare prelucrării fibrelor, sunt expuse în acest sector produsele finite: ţesături şi cusături româneşti, maghiare şi săseşti, utilizate – cu funcţie practică sau decorativă – în interioarele ţărăneşti tradiţionale. Diferitele categorii de piese textile expuse (ştergare, feţe de pernă, acoperitoare de pat, de masă sau de laviţă) ilustrează concepţia asemănătoare a celor trei etnii transilvănene în privinţa organizării interiorului rural tradiţional, în timp ce diferenţele apărute la nivelul ornamenticii şi cromaticii evidenţiază în unele cazuri o opţiune pentru surse de inspiraţie din alt orizont cultural, surse care, prelucrate, au potenţat amprenta etnică.
În sala dedicată instrumentelor muzicale tradiţionale sunt expuse vechi instrumente de semnalizare (buciume), fluiere, cavale, instrumente cu coarde (lăuta, ţitera, vioara, contrabasul), iar în sectorul ce ilustrează alimentaţia tradiţională este prezentat inventarul casnic utilizat pentru gătit – la vatra liberă – în casele ţărăneşti transilvănene de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Existenţa seculară a unor anumite conjuncturi social-economice şi culturale zonale a creat în Transilvania, treptat, zone etnografice cu personalitate distinctă, ale căror mărci identitare au fost evidenţiate prin aspectul aparte al costumului popular local. Deşi aveau o structură de bază unitară, costumele zonale aparţinând aceleiaşi etnii conţineau trăsături particulare, care le diferenţiau exact în măsura în care puteau deveni suport identitar pentru comunităţi care îşi cultivau personalitatea distinctă. În cazul unor etnii diferite, care au coexistat timp de secole într-un teritoriu anume, tendinţa de a se defini prin diferenţiere a fost mai puternică şi s-a manifestat prin sublinierea elementelor specifice din structura costumului, cărora li se atribuia o energie identitară deosebită. Costumele ţărăneşti expuse datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi sunt reprezentative pentru Ţara Făgăraşului, Mărginimea Sibiului, Secuime, Oaş, Maramureş, Năsăud, zona saşilor bistriţeni, Mocănimea Arieşului, Călata, pentru zonele Beiuş şi Ineu, Cărbunari şi Pădureni. Podoabele expuse în vitrine provin din Bihor, Oaş, din zonele Meseş şi Târnave, din zona săsească bistriţeană şi sibiană, din Pădureni, Ţara Haţegului şi Banat, din zonele Călata, Odorhei şi Trascău, din zona Bran.
Expoziția tactilă
Expoziţia tactilă „Atinge şi înţelege – mesajul tactil al obiectelor ţărăneşti tradiţionale” a fost realizată în anul 2009, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, în cadrul proiectului „Şanse egale în accesul la cultură”.
Expoziţia este destinată în primul rând vizitatorilor cu deficienţe de vedere, oferind însă, în acelaşi timp, o experienţă de un tip aparte şi vizitatorilor obişnuiţi, mai ales unei anumite categorii de vârstă: copiilor dornici să atingă şi să manipuleze asemenea obiecte neobişnuite.
Ni s-a părut firesc ca expoziţia să se integreze tematic în actuala noastră expoziţie de bază, să prezinte aceleaşi domenii importante ale culturii tradiţionale, dar prin intermediul unei percepţii aparte.
S-au selectat, în funcţie de spaţiul disponibil, acele domenii reprezentative din expoziţia permanentă, care se pretează la transpunerea în variantă tactilă: culesul din natură, pescuitul tradiţional, agricultura, creşterea animalelor, fierăritul, olăritul, cojocăritul, industria casnica textilă şi portul tradiţional.
Am încercat să selectăm în cadrul fiecărui domeniu acele exponate, care nu prezintă pericol la o investigare tactilă, şi permit conturarea universului ţărănesc ca un întreg organic, apropiat de natură. Replicile după obiectele de patrimoniu au fost executate în tehnici tradiţionale, de meşteri populari din diferite regiuni ale Transilvaniei.
Expoziţia este dotată cu benzi podotactile, marcând punctele de interes (intrarea/ieşirea din expoziţie; punctele de oprire pe module şi la infochioşc, accesul la utilităţi), facilitând orientarea individuală în spaţiul expoziţional.
Textele informative sunt redate atât în formă scrisă (în alfabetul Braille şi în tipăritură convenţională), cât şi în variantă audio. De asemenea, accesul la informaţii este facilitat şi de desene executate în relief.
Amenajarea a două colţuri de joacă la debutul şi finalul expoziţiei tactile oferă tuturor copiilor posibilitatea de a experimenta contactul cu jucăriile tradiţionale.
Program de vizitare
- miercuri – duminică / 10:00 – 18:00
Ultima intrare se face la ora 17:00.
Contact
- Palatul Reduta
- http://www.muzeul-etnografic.ro
- contact@muzeul-etnografic.ro
- voice+4 0264 592 344
- voice+4 0371 113 733
- strada Memorandumului, numărul 21, 400114, Cluj-Napoca, județul Cluj
- Download vCard
