Orașul Cluj-Napoca

Creează!

Implică-te! Cluj în imagini

Proteine fluorescente

Data
Loc
Reactor

Duminică, 30 Octombrie 2016, începând cu ora 20:00, Reactor te invită la avanpremiera spectacolului intitulat Proteine fluorescente de Alexandra Pâzgu.

Regia: Leta Popescu. Scenografie colectivă. Consultant scenografie: Radu Lărgeanu. Sound: Mihai Moș.

În distribuție: Alexandra Caras, Bianco Erdei, Cătălin Filip, Oana Mardare și Doru Taloș.

Proteine fluorescente este o propunere scenică, un eseu performativ pe tema orașului, a tânărului care trăiește în oraș, a întâlnirii dintre structurile citadine și uman în România. Textul a fost scris ca o cercetare și documentare artistică a orașului Cluj, pe parcursul lunii iulie 2016, când autoarea a participat la singura rezidență de scriere dramatică organizată în momentul acesta în țară, de spațiul independent Reactor de Creație și Experiment.

În același timp, textul reprezintă încercarea autoarei de a practica dramaturgia ca mod de gândire sau de a gândi lumea prin scris – ambele într-un registru performativ. Ce e dincolo de critica sistemului în care trăim și care ne definește ca persoane? Cum pot să înțeleg lumea din jurul meu nu ca subiect, ci ca parte dintr-un sistem a cărei logică nu o decid eu? Cum putem să povestim azi povești în teatru fără personaje, fără conflict, fără dialog?

Proteinele fluorescente sunt organisme din adâncul oceanului „care luminează nu de dragul poeziei vizuale, ci de foame”. Alexandra Pâzgu reușește în textul ei să combine micro și macro universuri ca noi, spectatorii, să ne uităm și să conștientizăm încă o dată că suntem atât de mici într-o lume atât de… mică. Ce e fascinant însă e că lucrurile nu sunt deloc pesimiste. Și că oricât de mici am fi, noi, oamenii, luminăm din când în când. De foame, de sete, de iubire, de război. Toate sunt spuse într-un poem transformat într-un spectacol care îndeamnă la a trage aer în piept și a spune, în gând, „e bine”.  

„Am citit la un moment dat ceva despre „readucerea cititorului cu picioarele pe pământul propriei subiectivități”. O spunea Claudiu Komartin într-o postfață a unui volum de poezie. Cam asta se întâmplă și cu spectacolul Proteine Fluorescente. Și nu e întâmplătoare alăturarea cu poezia, căci textul Alexandrei Pâzgu mi s-a părut încă de la început un poem. Un poem atât de bun încât cu toții ne-am străduit să nu îl stricăm. Spectacolul devine un organism viu în care actorul se confundă cu autorul, tehnicul cu regizorul și regizorul rămâne în afară, uitându-se la subiectivitatea pe care a creat-o.” Leta Popescu – regizor

„Proiectul de față propune experimentarea unui mod de construire diferit al narațiunilor în teatru, care să chestioneze imaginea reprezentațională asupra realității, folosită adeseori în teatru. Modele și teorii din fizica cuantică, teorii post-structuraliste, precum și exemple din filozofia cunoașterii și teorii care tratează redefinirea raportului artă- realitate ne oferă alternative la modelul gândirii bazată pe logica subiectului.” Alexandra Pâzgu – autor dramatic

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.