Paradisul gangsterilor
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Marți, 11 Ianuarie 2011, începând cu ora 19:00, Teatrul Naţional Lucian Blaga Cluj-Napoca te invită la spectacolul de teatru Paradisul gangsterilor de Hervé Blutsch.
Traducerea: Nicolae Weiss. Regia: Răzvan Mureşan. Scenografia: Adrian Damian. La vioară: Ionuţ Cristian Bugnar.
Distribuţia: Miron Maxim,Cristian Grosu, Radu Lărgeanu, Petre Băcioiu, Silvius Iorga, Adriana Băilescu, Dragoş Pop, Patricia Boaru, Ovidiu Crişan, Romina Merei, Ileana Negru, Anca Hanu, Irina Wintze, Ruslan Bârlea, Aka Atta Guy Martial, Vlad Bîrzeanu, Ana Şuşca, Răzvan Bănuţ.
Durata spectacolului este de două ore și 40 de minute, cu o pauză.
Hervé Blutsch centrează comedia La gelée d’arbre / Paradisul gangsterilor pe teme caracteristice filmului negru: evadarea din închisoare a doi ucigaşi canibali, o cavalcadă de crime, multe împuşcături. Galeria de personaje mai cuprinde, înafară de cei doi canibali, poliţişti decăzuţi, o dansatoare de cabaret cu un picior bont, un director de închisoare care se transformă, treptat, în cîine, piesa fiind alcătuită dintr-o succesiune rapidă de scene foarte scurte, care aproape se suprapun, mergînd pînă la efectul de imagine caleidoscopică.