Orașul Cluj-Napoca

Fii tu primul!

Implică-te! Cluj în imagini

UBB își extinde relațiile de cooperare internațională cu spațiul german

Data publicării
Categoria

Reprezentanţii Universităţii Babeș-Bolyai participă, în perioada 29-30 August 2012, la o serie de întâlniri cu directorul executiv al Institutului de Diplomație Culturală din Berlin, Mark Donfried, în vederea dezvoltării relaţiilor de cooperare dintre cele două instituţii.

Vizita se desfăşoară la invitaţia Facultății de Studii Europene și a Institutului de Cercetări Europene din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai, oficialul german urmând să poarte o serie de discuţii atât cu reprezentanţii cadrelor didactice, cât şi cu studenţi şi doctoranzi de la diferite facultăţi din cadrul UBB.

Este un un moment important pentru Facultatea de Studii Europene, Institutul de Diplomație Culturală din Berlin fiind unul din cele mai importante centre din domeniul relațiilor internaționale, operând la nivel mondial. Sper ca, în afara activităţilor didactice comune, cele două instituţii să convină asupra unor noi tipuri de programe: conferințe, seminarii, grupuri de lucru, editarea unor publicații, internship pentru studenții clujeni, organizarea unei școli de vară si,de ce nu, chiar înfiinţarea unei filiale a Institutului de Diplomație Culturală din Berlin, la Cluj, în cadrul Universității Babeș-Bolyai. Am convingerea că acest început va contribui la promovarea internațională a Universității Babeș-Bolyai și la afirmarea identității cultural-academice a orașului Cluj-Napoca, a afirmat fostul negociator șef al României cu Uniunea Europeană, prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru în Consiliul de Administrație al Institutului de Diplomație Culturală din Berlin.

La rândul său, decanul Facultății de Studii Europene, prof. univ. dr. Nicolae Păun, a precizat: Ne interesează să dezvoltăm programe comune cât mai valoroase cu parteneri europeni şi din alte ţări ale lumii, dar suntem determinați să le oferim studenților noștri condiţii cât mai bune pentru pregătirea profesională, astfel încât să intre cât mai repede pe piaţa muncii. Realizarea unor stagii de practică la Institutul de Diplomaţie Culturală din Berlin va da şansa studenţilor noştri să intre direct în contact cu mediile internaţionale de cel mai înalt nivel.

Scopul întâlnirilor vizează dezvoltarea cooperării dintre Institutul de Diplomație Culturală din Berlin și Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul căreia se vor desfășura două programe de master – Diplomație Culturală și Relații Internaționale, respectiv Diplomație Culturală și Economie Globală, precum și un program de doctorat pe direcţia de studiu Diplomație culturală, în cadrul școlii doctorale Paradigma europeană.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.