Orașul Cluj-Napoca

Exprimă-te!

Implică-te! Cluj în imagini

Protocol pentru gestionarea relaţiei cu investitorii

Data publicării
Categoria

Una dintre preocupările principale ale Primăriei Cluj-Napoca este de a găsi mijloace prin care să asigure un mediu economic propice dezvoltării Clujului.

În acest sens, primarul Sorin Apostu are în mod regulat întâlniri cu oameni de afaceri din oraş şi cu diverse asociaţii ale acestora. În ultima perioadă acesta a avut mai multe astfel de întrevederi, în special cu lideri din domeniile ITZ, BPO (Bussines Process Outsourcing) şi consultanţă, deoarece a dorit să se informeze din mediile specializate cu privire la impactul pe care-l au cu adevărat închiderea centrului ING si a biroului de cercetare Nokia.

Câteva concluzii care au reieşit din discuţii sunt:

  • Plecarea Nokia şi ING nu este considerată de natura a afecta climatul de bussines local, niciuna dintre companii nu şi-a modificat strategia sau obiectivele din acest motiv. Au fost decizii operaţionale pe care companiile le-ar fi luat indifferent unde erau locate sediile – nu au legătură cu Clujul sau cu climatul local.
    Mai mult, unii chiar apreciază contextual favorabil creat prin disponibilizarea unui număr de angajaţi calificaţi şi cu pretenţii financiare mai reduse.
  • EBS: suntem aici pe termen lung, nu plecăm;
  • HP: suntem aici ca să rămânem pe piaţa locală;
  • Yonder: nu am venit să plecăm;
  • Office Depot: Clujul oferă condiţii unice – prin calitatea forţei de muncă şi prin faptul că tinerii cunosc mai multe limbi străine;
  • Totuşi, unii dintre investitori consideră că există insuficientă forţă de muncă calificată în domeniile care îi interesează. Ei cred că învăţământul universitar ar trebui corelat mai bine cu cererea pieţei şi că anumite specializări ar trebui susţinute printr-o cifră de şcolarizare mai mare, mai ales că unii absolvenţi pleacă în străinătate imediat după ce termină.
  • Endava: se extinde, 400 de noi angajaţi.

Ce caută investitorii la Cluj-Napoca?

  • forţa de muncă calificată şi variată
  • spaţii de birouri cât mai mari şi amplasate în zone cât mai bune (cu legături care să permit mobilitatea, şi sunt atrăgătoare pentru angajaţi)
  • calitatea vieţii pentru angajaţi

Pentru a îmbunătăţirea mediului de afaceri local, Primăria Cluj-Napoca, împreună cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj, cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, şi cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, au încheiat astăzi un protocol pentru gestionarea eficientă a relaţiei cu investitorii în municipiu.

Colaborarea celor patru părţi are ca scop promovarea intereselor municipiului Cluj-Napoca şi ale locuitorilor săi în relaţia cu potenţialii investitori. Instituim astăzi un parteneriat activ pentru sprijinirea investitorilor şi vom colabora pentru informarea corectă, completă şi personalizată la nivelul potenţialilor investitori. Trebuie să fim gata să le furnizăm informaţii despre oportunităţile legate de investiţii, despre legislaţia în vigoare, a precizat primarul Sorin Apostu.

Protocolul a fost încheiat pe trei ani între cele patru instituţii şi se va forma un grup de lucru, care va cuprinde:

  • un reprezentant al Biroului de relaţii cu investitorii, Carmen Marc;
  • un reprezentant al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj;
  • un reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj;
  • un reprezentant Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj.

Acest grup de lucru care se va întruni la solicitarea oricărui membru, ori de câte ori este nevoie.

Primăria Cluj-Napoca are rolul de liant în acest parteneriat şi avem aici, astăzi, doar un nucleu care, nu mă îndoiesc, se va extinde şi prin participarea altor instituţii, a afirmat primarul Sorin Apostu.

Instituţia noastră urmăreşte diminuarea muncii fără forme legale şi asigurarea unui mediu concurenţial pentru angajatorii din Cluj şi în acelaşi timp, pentru angajaţi, astfel încât aceştia să se afle sub protecţia statului. Realizăm un plan comun de acţiune în colaborare cu Poliţia, Jandarmeria şi Garda Financiară. Pe primele 8 zile au fost efectuate 175 de controale şi au fost aplicate sancţiuni în valoare de 316.000 de lei. Dacă anul trecut, între 1 şi 10 mai, erau înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă 1436 de contracte individuale de muncă noi, anul acesta, în perioada similară, există 3713 astfel de contracte, deci vorbim despre o triplare a înregistrărilor contractelor individuale de muncă. (directorul ITM, Emilian Roşca)

Acest protocol este foarte important pentru noi ca instituţie de gestionare a pieţei muncii. Această acţiune comună va face ca informaţia să fie mai rapidă, iar măsurile să fie transmise direct angajatorului. Este un semnal prin care primăria şi instituţiile implicate vor oferi toate facilitatile pentru investitori. Ponderea cea mai mare a locurilor de muncă vacante şi a investiţiilor este la Cluj-Napoca. Vom oferi tot sprijinul astfel încât interesele comune să dea roade. (director AJOFM, Daniel Don)

Direcţia pe care o coordonez are un rol esenţial pe partea de fiscalitate şi a bugetului public. La nivelul judeţului Cluj, la 1 Mai 2011 erau înregistraţi peste 5500 de agenţi economici, din care 3706 la Cluj-Napoca. Sperăm ca acest protocol să contribuie la atragerea unor investitori noi la Cluj. (directorul DGFP Cluj, Mihai Costin)

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.