Orașul Cluj-Napoca

Dezvoltă!

Implică-te! Cluj în imagini

Proiecție de gală în deschiderea Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj

Data publicării
Categoria

Gala de deschidere a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj va avea loc în data de 11 Octombrie 2013, începând cu ora 19:00, la Cinematograful Florin Piersic.

Startul festivalului va fi marcat de proiecția eveniment a comediei romantice Enough Said, ultima producţie care îl are în rol principal pe regretatul actor James Gandolfini, dispărut prematur dintre noi în această vară. Alături de el, în roluri de prim plan publicul îi va regăsi pe Julia Louis-Dreyfus, Catherine Keener şi Toni Collete.

Filmul regizat de Nicole Holofcener a avut premiera pe 14 Septembrie 2013 la New York, generând recenzii extreme de bune din partea criticilor.

James Gandolfini, în unul dintre ultimele sale roluri, este atât de amuzant și natural în această comedie că îți dorești să fi avut mai multe șanse să-și arate această latură pe marele ecran, spune Peter Travers, critic pentru revista Rolling Stone.

Producția prezintă povestea unei mame divorțate, Eva (Julia Louis-Dreyfus), care nu este mulțumită de faptul că fiica ei urmează să plece la facultate. Îl întâlnește pe Albert (James Gandolfini) – un bărbat simpatic şi amuzant ce se confrută la rândul lui cu problema singurătății. Pe măsură ce relația lor se dezvolă, Eva o întâlnește pe Marianne (Catherine Keener), noua ei clientă ca maseuză. Marianne pare aproape perfectă, singurul ei defect fiind că se plânge mereu de fostul ei soț. Eva pune la îndoială relația cu Albert pe măsură ce află adevărul despre bărbatul care tocmai a ieșit din viața lui Marianne. Enough Said este un film despre relaţii și problemele lor, încredere, prejudecăţi, o comedie caldă despre viaţă.

Biletele ce permit accesul la Gala de Deschidere se pot achiziționa începând cu 1 Octombrie 2013 online de pe comedycluj.ro sau biletmaster.ro, și de la Cinematograful Florin Piersic începând cu 7 Octombrie 2013. Prețul unui bilet este de nouă lei respectiv șapte lei pentru studenți, elevi și pensionari.

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj se va desfașura în perioada 11-20 Octombrie la Cluj-Napoca și va cuprinde peste o sută de filme din 35 de țări, invitați din industria filmului românesc și străin, evenimente conexe (workshop-uri, expoziții, piese de teatru, întâlniri între public şi oameni din cinematografie).

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.