Orașul Cluj-Napoca

Votează!

Implică-te! Cluj în imagini

Organizaţia internaţională BEST organizează în această iarnă cursuri de sezon în şapte locaţii din Europa

Data publicării
Categoria

La aceste cursuri pot aplica şi studenţii clujeni, prin intermediul grupului local BEST Cluj-Napoca. Pentru a aplica, tot ce trebuie să facă tinerii este să trimită o scrisoare de motivaţie până la data de 16 Octombrie 2011 organizatorilor. Singura condiţie pentru aplicanţi este ca aceştia să fie studenţi în cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

Printre locaţiile pe care studenţii le pot alege în acest sezon se numără Franţa, unde se organizează două cursuri în Paris, unul în Grenoble şi altul în Lyon, Austria, cu un curs în Graz, Slovacia cu un curs în Kosice şi chiar Rusia, unde va fi organizat un curs în îndepărtatul Ekaterinburg. În cadrul acestor cursuri participanţii vor studia de la calculatoare, automatică sau inginerie, până la economie, marketing sau management.

În plus, în cadrul cursurilor, pe lângă partea educativă, studenţii clujeni vor avea ocazia să intre în contact cu alţi studenţi din întreaga Europa, să-şi facă noi prieteni şi să experimenteze cultura, tradiţiile şi gastronomia locului.

Cursurile vor avea loc în luna februarie a anului viitor şi nu se percepe nicio taxă de participare. Cazarea, masa şi activităţile din timpul liber sunt acoperite de organizatori, tot ce trebuie să facă studenţi este să îşi achiziţioneze biletul de drum. Cursurile se vor tine în limba engleza.

Astfel de cursuri sunt organizate de către grupurile locale BEST din întreaga Europa în fiecare sezon: toamna, iarna, primăvara şi vara.

BEST (Board of European Students of Technology) este organizaţia europeană a studenţilor din domeniul tehnic înfiinţată în 1989 în Grenoble. În acest moment sunt grupuri locale BEST în 89 de universităţi din 30 de ţări europene.

Grupul local Best Cluj-Napoca a fost înfiinţat în anul 1995 şi reprezintă Universitatea Tehnică Cluj-Napoca în cadrul organizaţiei europene. În România mai sunt înca patru grupuri locale în fiecare mare centru universitar: Braşov, Bucureşti, Iaşi şi Timişoara. Printre scopurile organizaţiei noastre se numără asigurarea unei educaţii complementare studenţilor din domeniul tehnic, sprijin în căutarea unui loc de muncă şi în dezvoltarea carierei încă din primii ani de facultate şi implicarea în sistemul de învăţământ european.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.