Orașul Cluj-Napoca

Votează!

Implică-te! Cluj în imagini

Modificări ale circulaţiei rutiere pentru Maratonul Internaţional al Clujului

Data publicării
Categoria

Cu ocazia Maratonului Internaţional, duminică, 10 Aprilie 2011, între orele 7:00 şi 16:00 vor avea loc următoarele modificări privind circulaţia rutieră în municipiul Cluj-Napoca pe traseul acestuia şi în zonele adiacente, astfel:

Străzi cu închiderea circulaţiei rutiere

  • Clinicilor, Iuliu Haţieganu, Victor Babeş, Petru Maior, P-ţa L. Blaga, Gh. Şincai, Samuil Micu, Ion Raţiu, P-ţa Unirii (cu excepţia laturii Nordice), Republicii (din P-ţa L. Blaga pînă la strada Observatorului), Bisericii Ortodoxe, Avram Iancu, Napoca, Universitaţii, Potaissa, Fortareţei, I. M. Klein, Bd. Eroilor, M. Kogălniceanu, I. C. Brătianu, H. Oberth, Baba Novac (între Eroilor şi Avram Iancu) şi Av. Bădescu (între Avram Iancu şi str. Alba Iulia).

Străzi cu restricţii de circulaţie

  • Calea Dorobanţilor – se restricţionează circulaţia rutieră pe prima bandă adiacent numerelor poştale cu soţ şi se interzice parcarea autovehiculelor între prima bandă şi trotuar;
  • strada Teodor Mihali – se restricţionează circulaţia rutieră pe prima bandă pe sensul de mers dinstre Calea Dorobanţilor spre Iulius Mall;
  • strada Alexandru Vaida Voievod – se restricţionează circulaţia rutieră pe prima bandă pe sensul de mers dinspre strada Teodor Mihali spre strada Unirii;
  • strada Unirii – se interzice parcarea autovehiculelor pe zona de parcare de pe partea dreapta pe sensul de mers dinstre strada Al. V. Voievos spre Bd. N. Titulescu;
  • Bd. N. Titulescu – se interzice parcarea pe prima bandă de circulaţie pe sensul de mers dinspre strada Unirii spre P-ţa T. Cipariu;
  • P-ţa T. Cipariu;
  • strada Posada.

Alte reglementări

  • se inversează sensul unic de circulaţie pe strada Ion Creangă, astfel încât noul sens va fi dinspre intersecţia „5 străzi” (dinspre str. Pasteur) spre strada Republicii.

Conducătorii auto sunt rugați să nu mai parcheze pe străzile Calea Dorobanţilor şi Unirii începând de sâmbătă, 09 aprilie 2011 (ora 18:00), până duminică, 10 aprilie 2011 (ora 15:00) pentru a putea fi asigurat traseul de alergare. De asemenea, facem un apel conducărilor auto din zona B-dului N. Titulescu să nu staţioneze pe prima bandă de pe bulevard, pe partea numerelor fără soţ.

Se solicită conducătorilor auto să dea dovadă de înţelegere şi prudenţă în traversarea zonelor afectate, să se conformeze acestor modificări ale circulaţiei rutiere, pentru a nu perturba desfăşurarea acestui eveniment.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.