Orașul Cluj-Napoca

Ascultă!

Implică-te! Cluj în imagini

Lights Out! şi Keep Away

Data publicării
Autor
Alexandru Ifrim

Ieri, Irish & Music Pub a găzduit cea de-a doua seară a New Wave Fest Spring Edition, invitate fiind formaţiile Lights Out, Keep Away şi Viţa de Vie. Dar, înainte de a ajunge să vă povestesc de concerte, trebuie să menţionez cât de impresionată am fost de organizare. Cu puţin înainte de ora 20:00, Pub-ul era deja plin, fiind o mare aventură să mă strecor de la intrare şi până în sala de concerte. Din câte am înţeles, organizatorii de la Live Entertainment sunt doar o mână de liceeni, însă au făcut o treabă extraordinară cu promovarea. Am văzut afişe prin tot oraşul, stickere pe stâlpi şi prin autobuz, ca să nu mai zic de o campanie puternică de promovare pe internet. Şi asta e doar ce am observat eu, un om ce stă la 3 minute de şcoală şi în rest stă acasă la căldură, aşteptând primăvara.

Dar pe lângă publicul foarte numeros şi preţul biletului chiar foarte accesibil, ce mi se pare mie cel mai lăudabil a fost faptul că s-au ţinut de cuvânt şi s-a început la ora 20 fix. Obişnuită fiind să aştept o oră, uneori chiar două până să înceapă un concert, să văd pub-ul absolut plin la ora anunţată pe afiş a fost o mare surpriză.
Primii care au urcat ieri pe scenă au fost Lights Out!, o formaţie tânără, cu mult potenţial, de care am auzit numai lucruri bune. Lights Out! sunt o trupă alternative/indie/funk din Cluj-Napoca din care fac parte Teodora Retegan (voce, clape), Oana Pop (tobe), Andrei Bobiş (chitară), Andrei Sîncrăian (chitară) şi Alexandru Bondor (bass). Deşi s-au format abia în urmă cu un an, se pot mândri deja cu multe concerte în Cluj (şi nu numai) şi cu premiul de popularitate la concursul Rock Your Highschool organizat de Byron. Iar când Byron ne îndeamnă să mergem să îi vedem de fiecare dată când mai au câte un concert, nu ştiu cum de am reuşit să îi ratez până acum.

Setlist-ul lor a fost alcătuit predominant din coveruri, precum Electric Feel (MGMT), You’ve Got the Love (varianta Florence and the Machine), Crazy (Gnarls Barkley), dar şi altele pe care nu le-am recunoscut. Interpretând coveruri, întotdeauna există riscul de a le măcelări, deoarece publicul are deja cu ce să îţi compare interpretarea, dar cu Lights Out chiar nu a fost cazul. Trupa s-a prezentat impecabil pe scenă, au fost încrezători şi au comunicat cu publicul, reuşind să îi facă pe toţi să danseze şi să cânte alături de ei.
Însă să nu credeţi că tot concertul s-a rezumat la coveruri. Am avut parte şi de câteva compoziţii proprii, printre care şi Inside Out, pe care o puteţi asculta pe site-ul formaţiei. Sper să se concentreze cât mai mult pe a-şi compune propriile piese, pentru că au demonstrat că dispun de suficientă creativitate şi iniţiativă, astfel ca peste câţiva ani când mă duc la concertele lor, să nu fie din curiozitate sau la îndemnele altora, ci dimpotrivă, să fiu eu cea care îşi convinge prietenii că vor avea parte de un concert extraordinar.

După o pauză nu foarte lungă, au urcat pe scenă Keep Away, tot din Cluj-Napoca. Şi de ei ştiam de mult, văzându-i pe o grămadă de afişe, însă abia ieri am reuşit să îi prind live. Ei spun că sunt o formaţie de rock alternative/post-grunge cu ceva influenţe metal, însă mie partea de metal mi s-a părut cea mai evidentă. De când s-au urcat pe scenă mi-am dat seama că nu sunt tocmai genul meu, aşa că nu sunt cea mai potrivită persoană să vorbesc despre muzica lor. S-au prezentat pe scenă ca o trupă bine închegată, siguri pe ei şi mai ales, foarte bucuroşi să se afle acolo. Iar cheful lor de cântat s-a transmis şi publicului, care a sărit, a dat din cap şi pe unde s-a putut, a cântat alături de ei.

Nu sunt tocmai un mare fan Viţa de Vie, aşa că n-am mai rămas să îi văd şi pe ei, mai ales că pub-ul devenea deja neîncăpător.
Având în vedere că aceasta fost ediţia de primăvară a New Wave Fest, sper să avem parte şi de o ediţie pentru fiecare anotimp, pentru că seara trecută a fost un adevărat success din toate punctele de vedere.

Opiniile exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția Orașul Cluj-Napoca.
Echipa noastră nu își asumă responsabilitatea, explicită sau implicită, asupra eventualelor prejudicii.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.