Incapacitatea corectitudinii

Trebuie spus că ierarhizarea programelor de studii, ca şi cea a universităţilor – atunci când este făcută corect – constituie un fapt pozitiv, de salutat din cel puţin două puncte de vedere:

• permite specialiştilor dintr-un domeniu să-şi amelioreze eforturile şi acţiunile pentru a-şi îmbunătăţi poziţia;
• permite părinţilor şi celor interesaţi de învăţământul superior să se orienteze spre programele de studii dorite. Este însă totdeauna important ca ierarhizarea (clasificarea) să fie realizată prin metode precise, explicitate, cunoscute în prealabil de participanţi, aşa cum prevăd Principiile de la Berlin (2010). Datele care se consideră în vederea ierarhizării trebuie să fie controlabile şi conforme adevărului.

Universitatea Babeş-Bolyai are motive să fie mulţumită de rezultatul recent prublicat al ierarhizării programelor de studii. Ea are cele mai multe programe în categoria valorică „A” (matematică, informatică, fizică, chimie, geologie, geografie, ştiinţa mediului, inginerie geologică/inginerie geodezică, biotehnologii, ingineria mediului, biologie, drept, ştiinţe administrative, ştiinţe ale comunicării, sociologie, asistenţă socială, ştiinţe politice, economie, administrarea afacerilor, contabilitate, relaţii economice internaţionale, management, psihologie, filologie, filosofie, istorie, teologie, studii culturale, artele spectacolului).

Acest fapt nu ne împiedică, însă, să spunem adevărul în ceea ce priveşte clasamentele care se fac astăzi în România, mai ales în situaţia în care persoane fără relevanţă profesională se bat în piept cu locul fruntaş, persoane slab pregătite sau inculte în fapt se consideră deasupra celorlalţi, persoane care au plagiat trec drept savanţi, iar persoane care au fraudat dau lecţii de morală şi revendică poziţii pe care nu le merită. Pe de altă parte, persoane fără cultură ştiinţifică suficientă, văd numai atuurile metodelor formale de evaluare, nu şi riscul lor (în primul rând acela că sub cifre se ascunde uşor trivialitatea, lipsa creaţiei intelectuale şi a descoperirii ştiinţifice). De aceea, ne vedem obligaţi să privim mai de aproape ce s-a întâmplat.

În legătură cu metodologia clasificării domeniilor trebuie spuse macăr următoarele:

• Datele luate în considerare – după cum s-a spus oficial – sunt în principal din ultimii cinci ani, încât meritele şi răspunderile revin în fiecare situaţie decanilor, şefilor de catedre, personalului de pe această durată. Aşa cum arată clasamentul – cu criterii niciodată precis fortmulate şi făcute publice – se atestă că nu au contat doar datele introduse, ci şi alte date (după cum unele date au fost omise), unele dintre date fiind extraprofesionale, chiar forţate.
• Trebuie să se înţeleagă că nu s-a făcut o ierarhizare a facultăţilor, ci o grupare în categorii valorice a programelor de studii, luate pe domenii. De exemplu, în mod natural, domeniul „Ştiinţe politice” include şi contribuţii ale Facultăţii de Istorie şi Filosofie, ale Facultăţii de Studii Europene, care, se ştie, sunt mai performante. Lucrările profesorilor şi ale specialiştilor de la aceste facultăţi ţin de domeniul „ştiinţe politice”. Domeniul „Biotehnologie” se sprijină, la universitatea noastră, pe programe promovate de Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică şi pe cele de la Facultatea de Biologie şi Geologie. De asemenea, în domeniul „Istorie” contează programe promovate de toţi istoricii, de la diferite facultăţi (Facultatea de Istorie şi Filosofie, Facultatea de Studii Europene). Sunt şi alte multe exemple.
• Avem la Universitatea Babeş-Bolyai specializări şi domenii netradiţionale performante, internaţional competitive şi recunoscute, care nu au fost luate corespunzător în considerare (de pildă, Studii Europene, Studii Americane etc., care nu sunt reductibile la „Studii culturale”), după cum avem specializări care sunt, o recunoaştem, în declin evident faţă de anii anteriori (de pildă, Antropologia, Biochimia, unele părţi din ştiinţele experimentale, naturale şi sociale, precum în întreaga ţară).
• Este de observat că unele specializări (informatică economică, inginerie chimică etc.) şi-au raportat lucrările în variate domenii, încât nu au putut intra într-un singur domeniu, conform valorii lor.
• Trebuie amintit că, în multe situaţii, nu s-a operat cu liste de lucrări, ci cu efective de lucrări raportate (cifre). În unele cazuri din ţară, aceste cifre au fost umflate (de exemplu Pedagogia de la Cluj nu poate fi surclasată de pedagogia de la Universitatea din Alba Iulia, Educaţia fizică de la Cluj de cea de la Arad şi multe altele). Se observă uşor, de pildă, că secretari de stat şi alţi demnitari mediocri şi-au plasat universitatea proprie, cunoacută prin slaba ei calitate, între primle clasate în domeniu.

Este regretabil şi condamnabil că nici de această dată autorităţile române actuale nu reuşesc să dea o metodologie curată şi să o aplice corect. Prestigiul unei instituţii – fie catedră, facultate sau universitate – este ceva important şi delicat, încât nimeni nu ar trebui să se joace cu acesta. Or, metodologia pusă în lucru de ministerul educaţiei este vagă, intenţionat vagă, începând cu diviziunea adesea arbitrară pe domenii, continuând cu imprecizia criteriilor şi încheind cu şansa de umflare a cifrelor raportate de către facultăţile din ţară. Metodologia a lăsat loc vizibil intervenţiilor blamabile. De aceea, clasamentul este plin de aberaţii.

În numele răspunderii cetăţeneşti, trebuie spus, din nou, că aceste clasamente făcute recent în România se bazează pe aducerea, ca decor, de evaluatori externi, plătiţi scump din bani europeni (cum mărturiseşte un expert german), pentru ca să se finanţeze eşecuri previzibile. În ultimele luni s-au putut observa mişunând în ţară aşa numiţi „experţi” – unii minunându-se de faptul că sărmana Românie are bani pentru aşa ceva – persoane care veneau între două avioane sau trenuri şi-şi dădeau cu părerea asupra programelor evaluate. Evident, ierarhizarea (clasificarea) nu ar trebui făcută după ochi şi după afinităţi politice. Pe de altă parte, este din nou trist să observăm că în România, atât de sărăcită în ultimii ani, se cheltuie milioane de euro, din bani europeni, pentru a executa programe mediocre. Se observă, de asemenea, că efectiva încasare a banilor a fost mai importantă decât seriozitatea profesională.

O zicală spune că degeaba eşti primul în satul tău, dacă nu contezi dincolo de el. Pe de altă parte, nivelul internaţional este în multe cazuri la distanţă mare de nivelul naţional. În ceea ce priveşte Universitatea Babeş-Bolyai, problema crucială acum este poziţionarea în ierarhizările internaţionale şi pătrunderea între primele 500 de universităţi. De aceea, realismul, autoexigenţa şi onestitatea ar fi bine să caracterizeze aceste evaluări, şi nu efortul unor persoane fără performanţe de a se căţăra pe meritele altora. Autosuficienţa nu este niciodată înţeleaptă.

Suntem încântaţi să constatăm că iniţiativele Rectoratului Universităţii Babeş-Bolyai de a înfiinţa unităţi de cercetare avansată – s-au creat de către Rectorat Centrul de biotehnologie de la Chimie (1996), Institutele de istorie (2000), Institutul de cercetări în nanoştiinţe (2002), Centrul de biologie moleculară (2002), Centrul de gemologie (2002), Centrul de demografie (2007), Institutul Limbii române (2008) Centrul de Bioetică (2007), Centrul de pragmatică (2007) Institutul de tehnologie (2008), Programul Biologia 2020 (2011) şi multe altele – s-au dovedit utile. Aceste institute şi programe ar trebui acum profund renovate şi puse pe direcţia competitivităţii internaţionale pentru a sprijini intrarea Universităţii Babeş-Bolyai în primele 500. Faptul că un domeniu stă bine în clasamente din ţară, inevitabil locale şi, cum se vede, carente, nu dă nici unei persoane dreptul să şi-l adjudece în vreun fel şi să fie satisfăcută.