Delia Brad: „E important să ai vedere de ansamblu, să poți reacționa cu rapiditate și prioritiza corect”
- Data publicării
- Categoria
- Interviuri
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Am descoperit Deilani acum aproape doi ani. Îmi amintesc că unul dintre prietenii mei postaseră o imagine cu una dintre rochiile Deilani și am intrat pe pagina lor de dragul ei. Am descoperit mai departe alte piese care îmi plăceau în mod deosebit însă există și altceva care mi-a ieșit în evidență: simplitatea și eleganța brandului Deilani, atenția la detalii și delicatețea cu care îmi dădeau senzația că tratează orice aspect.
M-am autodeclarat susținătoarea brandului și i-am urmărit de atunci pe rețelele sociale. Totul până când mi-am luat inima în dinți și i-am scris un mail Deliei în care îmi manifestam sentimentele și o rugam să-mi accepte invitația de a ieși la un ceai și de a-mi povesti mai multe. De acolo până la rândurile de mai jos mai sunt câțiva pași. Cert este că am o mare plăcere să vă fac cunoștință cu cea care a pus bazele acestui brand, o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, Delia Brad.
Spune-ne în primul rând care este povestea din spatele Deilani și cine a contribuit la scrierea ei?
Povestea Deilani începea cu mult înainte ca acest brand să fi existat măcar la nivel de idee. Părinții mei au pornit în anii 90 o afacere în domeniul confecțiilor. Mama e inginer în chimie textilă, tatăl meu e inginer constructor, deci nici unul dintre ei nu avea pregătire sau experiență în confecții. A fost o întâmplare că au ajuns să aibă o afacere în acest domeniu.
Genul acela de întâmplare aparent măruntă, care ajunge să îți modeleze apoi tot restul existenței. O prietenă de-a mamei s-a gândit să cumpere tricouri și să le imprime, avea nevoie de ajutor și așa au intrat ai mei în joc, apoi alți câțiva prieteni de-ai lor. Inițial tricourile se cumpărau gata cusute și erau apoi imprimate cu mijloace rudimentare. Se realizau niște site care reproduceau desenul pe care doreai să il imprimi, pentru fiecare culoare din desen existând câte o sită diferită. Aceste site se așezau rând pe rând pe fiecare tricou, iar colorantul – de o consistență cremoasă – era împins prin sită cu o unealtă foarte asemănătoare cu un ștergător de parbriz. Fiecare sită era potrivită manual, cu mare grijă, astfel încât combinarea culorilor să fie perfectă. Eu ajutam uneori la desenarea sitelor și petreceam mult timp observând, îmi plăceau mirosul de coloranți, texturile materialelor, felul în care o mână de ingrediente primeau formă, deveneau un produs.
Erau vremurile acelea când piața absorbea cam orice și când încă existau prea puține reguli. Noțiuni ca dreptul de autor ne erau complet străine. Îmi amintesc, cum fără vreo ezitare s-au realizat imprimeuri cu Tom&Jerry, Metallica sau mascota Campionatului de fotbal din Italia.
Într-o zi au apărut doua mașini de cusut și primele angajate. Apoi alte două mașini. Prietenii părinților mei s-au retras, ei au continuat. Și au mers înainte, cu pași mici și câteva reguli clare: calitate ireproșabilă, respectarea cu strictețe a termenelor de livrare, respectarea cuvântului dat. Acum au o fabrică de 3000 mp, în care muncesc aproape 300 de angajați. Din fabrică pleacă lunar cca 20 de mii de produse, care ajung pe toate continentele purtând etichetele unor brand-uri premium sau de lux. Și tot în această fabrica s-a nascut și crește brand-ul Deilani.
Care a fost rolul tău și cum ai contribuit tu la crearea femeii Deilani?
Părinții mei au fost destul de încrezători încât să-mi dea mână liberă în acest proiect. În 2001 cand mi-am terminat eu studiile (Business Administration, ASE Bucuresti) se vorbea despre migrarea marilor brand-uri către zone de producție mai ieftine și sfârșitul industriei de confecții în România. Fabricile care voiau un viitor trebuiau să aiba în vedere o diversificare a activității. La nivelul pe care îl atinsese afacerea, un brand propriu părea a fi pasul cel mai firesc.
De muncit efectiv la asta, ne-am apucat abia în 2004 și au urmat niște ani de căutări, ani în care atât eu cât și echipa pe care am format-o a trebuit să învățăm ce înseamnă proiectarea unui produs de calitate, să descifram toate subtilitățile acestei activități: importanța fiecărui tip de cusătură, a fiecărui termocolant, a felului în care ajungi să cunoști și să înțelegi un material. Astfel încât să existe o armonie perfectă între proprietățile fizice ale acelui material și forma pe care dorești să o obții. Găsirea furnizorilor potriviți a fost și ea o provocare. Legat de acest subiect, marele meu regret este că suntem nevoiți să importam toată materia primă, de la țesături până la cel mai mărunt accesoriu (excepție fac doar pernițele de umăr).
Ni se spune că hainele noastre îmbracă foarte bine. Cred că prea puțină lume realizează câtă muncă se ascunde în spate. Pentru a valida un prototip se cos uneori 3-4 probe. În diverse etape ale realizării lui, fiecare nou tipar este îmbrăcat de mai multe doamne, astfel încât să putem analiza și eventual corecta orice detaliu de fitting. Iar atunci când folosim un material nou sau o linie nouă, fetele din atelierul de creație știu că trebuie să-mi faca mie un produs pe care îl verific purtându-l. Dacă sunt mulțumită de cum se îmbracă, de cum îl simt, de cum se comportă materialul în timp, atunci acel model va ajunge în magazine. Dincolo de calitatea produsului, ce mă bucura este ca în ultimii ani am reușit să ne conturăm o identitate clară. Produsul Deilani a ajuns la maturitate, la nivelul și forma pe care le doream, atât ca realizare tehnică, dar și ca design. Și îl văd din ce în ce mai mult în jur. Aproape la orice eveniment am participat în Cluj în ultima vreme, am recunoscut în mulțime măcar un produs Deilani. Îmi place să văd produse din colecții mai vechi arătând la fel de proaspăt ca atunci când au ieșit din fabrică. Și-mi vine de fiecare dată să îmbrățișez doamna care îl poartă, dar mă ascund în spatele unui zâmbet discret și a unui mulțumesc șoptit în gând.
Care sunt lecțiile cele mai importante pe care ți le-a oferit antreprenoriatul?
Nu pot să vorbesc din perspectiva unui antreprenor, pentru că nu mă consider unul. Am lucrat tot timpul în echipa. Este o afacere de familie în care suntem implicați părinții mei, unul dintre frații mei, soțul meu și cu mine. Suntem personalități diferite, cu abilități și calități diferite și cred că ne completăm destul de fericit, acoperind împreună toate fațetele pe care le are afacerea. Dar ce am învățat este că ingredientul magic, în orice afacere, sunt oamenii. Și mă bucur că avem alături câțiva oameni speciali, devotați, care se implică în munca lor cu tot sufletul.
Cum vezi tu brandul Deilani în contextul actual? Acceptă ușor piața românească un produs românesc sau le preferă pe cele din străinătate?
Deilani este un produs premium, realizat în România, din materiale produse preponderent în Europa (spun preponderent, pentru că vreau să fiu complet sinceră și știu că unii furnizori francezi sau italieni și-au transferat o parte din producție în Asia, astfel încât la unele articole doar finisajele se mai realizează în Europa). Însă este corect să spun că materia primă este atent selectată și deci la prețuri nu tocmai accesibile. De pildă în colecția de toamnă-iarna aflată acum în magazine s-au folosit țesături din lână produse în Portugalia și Bulgaria, cu prețuri variind între 11 – 19 Euro metrul. Proiectarea, croitul și cusutul se fac, pentru toate produsele Deilani, în fabrica noastră din Baia Mare, la exact aceleași standarde pe care le pretinde și clientul nostru Dolce Gabbana de pildă.
Ce încerc să spun este că fiind un produs premium, un produs în care se investește mult, nu are cum să fie un produs ieftin, ceea ce îl face nu tocmai ușor de vândut pe piața din România. Ne-am concentrat eforturile și resursele pe produs, prea puțin în zona de promovare și vânzare. Asta și pentru că un marketing mai agresiv ar fi adus cu sine costuri și implicit prețuri de vânzare mai mari. Din fericire există și doamne care văd dincolo de aparențe, care au înțeles că valoarea nu stă într-o etichetă.
Faptul că piața din România nu s-a dovedit a fi tocmai prietenoasă cu Deilani, mai ales după izbucnirea crizei, ne-a determinat să ne îndreptam atenția și spre alte piețe. Așa am ajuns să vindem în Franța, Germania, Grecia, Olanda, Belgia, Luxembourg. Suntem încă o prezență timidă acolo, dar am reușit să atragem atenția.
Unde găsim produsele Deilani? Cum le apreciază străinii?
Avem două magazine proprii, în Baia Mare și respectiv în Cluj, iar adresele lor se pot vedea pe site-ul nostru: www.deilani.com. Doamnele care nu au acces la cele două magazine, dar care s-au îndrăgostit de produsele noastre ne trimit e-mail-uri cu numerele de modele ale produselor (acestea apar în secțiunea Colecție a site-ului), iar noi ne străduim de fiecare dată să răspundem acestor solicitări. În ceea ce privește boutique-urile din străinatate, parteneriatul nostru este abia la început și dincolo de produs, trebuie să-i convingem prin servicii și constanță, sezon de sezon. Exigențele sunt foarte ridicate acolo. Odată ce vom fi devenit prezențe permanente și consistente în acele magazine, veți vedea o listă a lor pe site-ul nostru. Dar nu v-aș recomanda să vă faceți cumpărăturile acolo, pentru că într-un astfel de magazin o rochie Deilani costă peste 200 Euro. Ni s-a explicat (de către buyeri și agenți de vânzări) că aceasta este poziționarea corectă raportat la calitatea produsului. Și cred ca asta răspunde cât se poate de clar și întrebării tale despre cum apreciază străinii produsele noastre.
Dacă ar fi să definești în câteva rânduri activitatea unui manager, cam care ar fi acelea?
E important să știi cum poți obține ce e mai bun de la oamenii cu care lucrezi. Să ai obiective clare. Să fii ordonat, din asta decurge eficiența. Să ai vedere de ansamblu, să poți reacționa cu rapiditate și prioritiza corect.
Ce înseamnă pentru tine ideea de eleganță și cum crezi că contribuie brandul Deilani la accentuarea în societate a acestei idei?
Christian Dior spunea (redau aproximativ), că eleganța e combinația perfectă între distincție, naturalețe, grijă și simplitate. Și că dintre acestea patru, cea mai importantă e grija: grija pentru felul în care iți alegi hainele, grija pentru felul în care le porți, grija pentru felul în care le intreții. Pentru mine aspectul care face diferența este felul în care îmbracă o haină. Poți să ai cel mai interesant design, cea mai curajoasă culoare, cel mai strălucitor accesoriu – dacă haina nu îmbracă impecabil, dacă finisajele nu sunt ireproșabile, nu voi putea spune niciodată despre acea haină că este una elegantă. Cred că decența, atenția la detalii, simplitatea fac din Deilani un fel de ambasador al eleganței. Sau cel puțin asta este intenția noastră.
Interviu de Alexandra CRĂCIUN.