Corabia lui Totto din KidsLand are toate pânzele sus!
- Data publicării
- Categoria
- Știri
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Prichindeii sunt aşteptaţi în corabia lui Totto din Iulius Mall Cluj, cu toate pânzele sus, complet echipată pentru amuzante aventuri în lumea copilăriei.
În chip de piraţi sau orice personaj îşi doresc, copiii se distrează pe cinste în noul spaţiu de joacă KidsLand, deosebit de atractiv şi vesel amenajat. Utilat cu echipamente necesare călătoriei sau celor mai năstruşnice jocuri, vasul lui Totto face parte dintr-un decor marin de basm, unde şi părinţii se simt mai aproape de copilărie. Sutele de jucării, piscinele cu bile, toboganele, o nouă zonă de petreceri echipată cu scenă şi sistem karaoke, console Playstation, mese de hochei, fotbal şi biliard au fost inspirat alese pentru copiii care vin în KidsLand să se simtă minunat.
Bunicii sau părinţii au zonă dedicată, cu bar şi canapele de relaxare de unde pot urmări distracţia micuţilor. Încântătoare sunt şi pardoselile transparente şi luminoase prin care copiii văd nisip şi scoici, dar şi hublourile vasului lui Totto, colacii de salvare, steagurile corsarilor, imensul năvod pescăresc sau giganticele ţestoase din pluş sau animale marine.
Peste 500 de mici aventurieri s-au îmbarcat – între 1 şi 3 Iunie 2011 – în corabia lui Totto. La tombola inaugurală a vasului din Iulius Mall Cluj, o fetiţă din Gherla a fost norocoasa câştigătoare a marelui premiu: un party complet de ziua ei. Alţi prichindei au câştigat vouchere de cumpărături la magazinele Bebeloo şi Piccoli Geni, iar Haribo a oferit dulciuri tuturor copiilor pe perioada tombolei.