Orașul Cluj-Napoca

Informează-te!

Implică-te! Cluj în imagini

Burse în valoare de 60.000 euro la EMBA-ul 100% britanic din Cluj-Napoca

Data publicării
Categoria

S-a dat startul înscrierilor pentru bursele de studii la EMBA University of Hull, pentru a urma cursurile care încep în această toamnă. Ȋn valoare totală de 60.000 euro, cele patru burse sunt acordate de University of Hull (Marea Britanie), SIF Moldova, Electrogrup, Banca Transilvania, Ziarul Financiar şi de Biziday. Pe lângă această campanie, este în plină desfăşurare etapa de înscriere şi de admitere la şcoala de business, toate detaliile fiind disponibile pe siteul EMBA.

Fiecare bursă, în valoare de 15.000 de euro, acoperă taxele pentru ambii ani de studiu. Ȋnscrierea pentru aceste burse se realizează online, pe site-ul Ziarul Financiar (în perioada 14 – 25 Septembrie 2015) şi Biziday (în perioada 16-29 septembrie 2015), iar cerinţele sunt următoarele:

  • trei ani de experienţă în management, după terminarea facultăţii;
  • diplomă de licenţă, obţinută cu rezultate foarte bune;
  • cunoaşterea limbii engleze la nivel avansat;
  • pentru persoanele care aplică prin Ziarul Financiar, cerinţa suplimentară este să aibă abonament pe 12 luni la ediţiile print ale ZF & Business Magazin.

EMBA University of Hull a fost lansat în Cluj-Napoca în februarie a.c. Cursurile sunt susţinute de profesori din Marea Britanie, de la University of Hull, iar diploma de absolvire este internaţională. Admiterea, curricula, predarea cursurilor şi examinările sunt după modelul britanic, similar şcolilor de business deschise de University of Hull în Hong Kong, Singapore, Bahrain şi Oman. Din prima generaţie de cursanţi ai EMBA University of Hull, din Cluj-Napoca, fac parte aproape 30 de persoane din top managementul şi middle managementul unor companii din domenii precum: financiar-bancar, energie, comerţ, inginerie, tehnologie, IT, resurse umane…

EMBA University of Hull este acreditat internaţional atât de AMBA (The Association of MBAs), cât şi de AACSB (The Association to Advance Collegiate Schools of Business).

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.