Orașul Cluj-Napoca

Muncește!

Implică-te! Cluj în imagini

Alte cinci proiecte europene pentru clujeni

Data publicării
Categoria

În acest moment. Primăria municipiului Cluj-Napoca a iniţiat precedurile pentru depunerea altor cinci proiecte cu finanţare europeană. Acestea vor fi supuse aprobării Consiliului local la şedinţa din 10 Mai 2011.

Dintre acestea, unul se referă la infrastructură de trasport urban, altul are în vizor dezvoltarea economică şi alte trei se referă la infrastructura necesară pentru servicii sociale.

Cel pentru infrastructura de transport urban are în vedere prima etapă a modernizării sistemului de transport public în comun în Zona Metropolitană.

Valoarea estimativă a proiectului (fără TVA) este de aproximativ 7,3 milioane de euro (30 de milioane de lei) din care suma nerambursabilă este de aproximativ 6,6 milioane de euro (27 de milioane de lei).

Proiectul îşi propune:

  • modernizarea a 87 staţii de transport public călători existente în municipiu;
  • montarea unui sistem automat de eliberare a legitimaţiilor de călătorie (ticketing);
  • amplasarea în zonele cu un flux important de călători a 61 de automate pentru eliberarea legitimaţiilor de călătorie non stop şi 7 centre de vânzare a legitimaţiilor de călătorie;
  • amplasarea a 136 de validatoare a legitimaţiilor de călătorie în staţii şi a 327 de validatoare în mijloacele de transport în comun;
  • asigurarea iluminatului în 35 din staţiile modernizate, în vederea asigurării unui trafic sigur şi eficient pentru locuitorii din zona vizată de proiect;
  • montarea de panouri de afişaj ce vor furniza diferite aspecte legate de timpul estimat de sosire în staţie a mijloacelor de transport în comun, puncte de interes aflate în vecinătatea traseelor;
  • implementarea conceptului de tarifare orară în scopul realizării corespondenţelor de călătorie plătind o singură dată pentru un interval de timp;
  • creşterea mobilităţii călătorilor prin folosirea oricărui mijloc de transport care ajunge în staţie cu destinaţia dorită de acesta;
  • realizarea unei campanii de informare a publicului călător, prin emiterea de materiale scrise, comunicate de presă şi afişaj în staţii.

Proiectul legat de dezvoltarea economică este cel al Centrului Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative

Valoarea totală estimativă a proiectului (fără TVA) este de aproximativ 13 milioane de euro (54 de milioane de lei), din care aproximativ 6,34 milioane de euro (26 de milioane lei) sunt finanţările nerambursabile.

Spre deosebire de alte genuri de proiecte, la cele care vizează susţinerea mediului de afaceri şi dezvoltarea economică, Uniunea Europeană finanţează un procent un procent de maxim 50%. Centrul este deja numit de unii dintre jurnalişti „Buftea de Cluj”. Amplasamentul propus este în municipiul Cluj Napoca, în zona LOMB, pe o suprafaţă de apoximativ 7,3 ha,

Complexul va fi format din:

  • Clădirea principală, compusă din 4 corpuri: Corp A (2S+P+4) (cu funcţiuni pentru industria cinematografică, birouri administrative, alimentaţie publică, parking subteran), Corp B (2S+P) (studio de film, parking subteran), Corp C (P) (spaţii multifuncţionale pentru expoziţii şi conferinţe, cu pereţi care permit recompartimentări multiple) și Corp D (S+P) (hală pentru creaţie, parking subteran).
  • Amenajări exterioare peisagere: amfiteatrul verde în care se pot organiza diverse manifestări în aer liber, zone.

    Alte amenajări exterioare: drumuri, trotuare, platforme, reţele exterioare de apă, canalizare, curent electric.

Structura imobilelor va avea posibilitatea de a suporta viitoare extinderi, în funcţie de cererea existentă. În total vor fi 334 locuri de parcare (209 cu amplasament la nivelul solului, respectiv 125 la subsolul clădirilor), dintre care 8 locuri de parcare pentru persoane cu dizabilităţi.

Din cele trei proiecte care se referă la infrastructura necesară pentru servicii sociale, două centre multifuncţionale de servicii sociale, unul pentru bătrâni, unul pentru copii şi unul este de locuinţe sociale.

Proiectul presupune reconversia şi reabilitarea imobilului aflat pe strada Iuliu Coroianu nr. 5 si prevede realizarea a 46 de locuinţe sociale cu 1 şi 2 camere. Valoarea totală estimativă a proiectului (fără TVA) este de aproximativ 2,1 milioane de euro (8,5 milioane de lei) din care 1,95 milioane de euro (8 milioane de lei) nerambursabili.

Centru Multifuncţional de Servicii Sociale Integrate pentru Persoane Vârstnice nr. 2 (două sedii str. Decebal nr.21 şî B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 108)

Valoarea totală estimativă a proiectului (fără TVA) este de 1,55 mil. euro (6,4 milioane de lei) din care nerambursabilă 1,2 milioane de euro (5 milioane de lei). Proiectul urmăreşte diversificarea serviciilor având ca beneficiari aproximativ 400 de vârstnici – săli de kinetoterapie şi de gimnastică recuperatorie, sală de fizioterapie, sală de calculatoare, sală de proiecţii filme, sală de pictură.

Centru Multifuncţional de Servicii Sociale Integrate Ţara Minunilor (str. Înfrăţirii nr. 15)

Modernizarea centrului de zi pentru copii şi dotarea cu echipamente specifice de reintegrare socială a copiilor care sunt supuşi riscului de marginalizare socială. În mod concret este vorba în majoritate despre copii de etnie romă (aproximativ 70 de copii), beneficiari ai serviciilor sociale oferite de centrul de zi Ţara Minunilor.Valoarea totală estimativă a proiectului (fără TVA) este de aproximativ 1,21 milioane de euro (5 milioane de lei) din care 1,17 milioane de euro (4,8 milioane de lei) nerambursabili.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.