Orașul Cluj-Napoca

Creează!

Implică-te! Cluj în imagini

10 Noiembrie 2013, data limită pentru înscrierile la concursul de dramaturgie „România pozitivă”

Data publicării
Categoria

Asociaţia Culturală Art Act extinde perioada de înscrieri la concursul de dramaturgie România pozitivă, adresat dramaturgilor de limbă română sub 35 de ani. Textele propuse trebuie să abordeze într-un mod cât mai creativ şi angajat o temă care să exploreze sintagma-titlu a concursului.

De ce nu ai pleca din România? De ce ai reveni aici? Ce te face să te simţi acasă în România? Ce te face să crezi că România e locul potrivit pentru a-ţi creşte copiii? Ce înseamnă şi ce ar trebui să însemne România? E România diferită? De ce e România a ta?

Data limită de trimitere a textelor este 10 Noiembrie 2013. Concursul va fi jurizat de Cristina Modreanu (critic de teatru, redactor-șef Scena.ro – preşedinte al juriului), Tamara Susoi (teatrolog, consultant artistic al Teatrului Odeon) și Paul Boca (jurnalist, redactor-șef Art Act Magazine). Piesa câştigătoare va sta la baza unei coproducţii teatrale internaţionale care va fi montată într-un teatru profesionist din România, în stagiunea 2013-2014, în regia Oliviei Grecea.

Olivia Grecea este regizor de teatru. Studii de regie şi teatrologie la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca şi Université Paris III Sorbonne Nouvelle, Paris. A regizat Alergătorul de Matiass Andersson la Teatrul Naţional Timişoara şi a fost asistent de regie în proiecte de teatru şi teatru-dans (Ultimul mesaj al cosmonatului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică, regia Radu Afrim şi Bosch. Grădina plăcerilor lumeşti, regia Marc Bogaerts, Teatrul Naţional Cluj, Hamletmachine, regia Giorgios Zamboulakis, Teatrul Naţional Iaşi). Doctorat în pregătire pe tema teatrului de concepţie şi redefinirea raportului spectacol-public.

Proiectul va fi finanţat prin fonduri europene. De asemenea, autorul textului câştigător va beneficia de un onorariu de 2000 RON. Rezultatul concursului va fi anunţat în data de 20 noiembrie 2013.

Textele pot fi trimise prin poştă, la sediul Asociaţiei Culturale Art Act (Piaţa Mihai Viteazu, numărul 36, apartament 4, Cluj-Napoca, județul Cluj, 400151).

Nu se va primi decât un singur text per autor. Alături de texte (trimise fără semnătură), autorii vor trimite, într-un plic separat, datele la care pot fi contactaţi (adresă, telefon, e-mail).

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.