Orașul Cluj-Napoca

Implică-te!

Implică-te! Cluj în imagini

Primăria

Clădirea a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, după planurille arthitectului Alpár Ignác, cu o faţadă barocă de stil vienez şi un turn de colţ, cu ceas, care impresionează prin forţa şi sobrietatea degajate.

Pe turn a fost aplicată stema Comitatului (prefecturii) Cluj, deoarece destinaţia iniţială a fost aceea de sediu al Comitatului Cluj. Clădirea s-a încadrat în planul de sistematizare a oraşului, demarat în anul 1798 şi care prevedea faptul că orice construcţie nouă trebuia să aibă aprobarea consiliului orăşenesc.

Destinaţia iniţială a clădirii de sediu al comitatului a fost una multiplă – sediu politic, administrativ, fiscal etc., unde oficialii comitatului decideau asupra bunului mers al zonei, iar în sălile mari, pe lângă şedinţe, aveau loc expoziţii ale artiştilor consacraţi sau ale mai tinerilor confraţi, dar şi balurile oraşului de la începutul secolului XX.

Astăzi este sediu al Primăriei municipiului Cluj-Napoca, instituţie guvernată de principiile autonomiei locale administrative şi financiare, descentralizării serviciilor publice, legalităţii şi eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor comunităţii.


Informații oferite de Primăria Municipiului Cluj-Napoca prin Centrul de Informare Turistică.

Ultima actualizare:

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.