Prima menţiune documentară datează din anul 1173 şi desemnează aşezarea sub numele de Clus (în latină loc închis între dealuri).
Alte denumiri ale oraşului au fost Kolozsvár (în maghiară) şi Klausenburg (în germană), după coloniştii saşi care s-au aşezat în cetatea Cluj, în timpul regelui Ştefan al V-lea al Ungariei, ulterior decimării populaţiei autohtone în timpul atacurilor tătare. Klausenburg a fost una dintre cele şapte cetăţi (Siebenbürgen) medievale săseşti din Transilvania. Primul nume românesc al oraşului a fost Cluş, scris uneori şi Klus. În anul 1974, numele a fost schimbat în Cluj-Napoca, Napoca fiind prima denumire a aşezării, folosită în epoca romană.
Prima incintă fortificată a oraşului medieval a fost ridicată după invazia tătară din 1241 şi după actul regal din 1316, cuprinzând un teritoriu de aproximativ 7 hectare cu centrul în actuala Piaţă a Muzeului. Turnul din colţul sud-estic, denumit al Pietrarilor de la breasla care îl administra, era folosit şi ca temniţă.
Dezvoltarea impetuoasă a oraşului a făcut necesară extinderea fortificaţiilor, clujenii primind în 1405, de la regele Sigismund de Luxemburg, dreptul de a ridica noi ziduri de apărare.
A doua incintă fortificată avea dimensiuni mult mai ample, cuprinzând între ziduri aproximativ 45 de hectare. În secolul al XV-lea erau menţionate 18 bastioane şi turnuri în colţurile cetăţii, la porţile oraşului sau intermediar (Turnul Podului, Turnul Mănăstirii, Turnul Croitorilor…), Clujul fiind descris de autorii umanişti ca un oraş comercial mare şi bogat, bine clădit, cu puternice şi străvechi ziduri şi numeroase turnuri (Giovanandrea Gromo).
Informații oferite de Primăria Municipiului Cluj-Napoca prin Centrul de Informare Turistică.
