Orașul Cluj-Napoca

Dezvoltă!

Implică-te! Cluj în imagini

Zenobia

Data
Loc
Teatrul Național Lucian Blaga

Vineri, 19 Aprilie 2013, începând cu ora 19:00, Studioul Euphorion din cadrul Teatrului Naţional Lucian Blaga găzduieşte piesa de teatru Zenobia, după Gellu Naum.

Scenariul şi regia: Mona Marian
Scenografia: Eugenia Tărăşescu-Jianu
Muzica: Corina Iosif

Distribuţia: Cornel Răileanu, Cristian Rigman, Romina Merei, Petre Băcioiu, Anca Hanu, Radu Lărgeanu, Cristian Grosu, Miron Maxim, Maria Munteanu, Eva Crişan, Elena Ivanca, Angelica Nicoară, Silvius Iorga

Monica Lovinescu scrie despre Zenobia că “Un poem – şi poate, cu atât mai mult, un pohem al lui Gellu Naum – nu poate fi descris. Cartea aceasta de căutare (în sensul de «quête»), de parcurs iniţiatic, de semne malefice sau benefice emise de obiecte, de laborioasă descifrare a unui sens ascuns, capabil să remedieze nonsensul mizeriei noastre existenţiale, ar suferi mai mult decât altele de povestirea unei acţiuni ce nu e decât aparenţă. Ajunge să spunem, fără a trăda, cu vorbele autorului, că datoria Zenobiei şi a naratorului-autor este «de a menţine trează dragostea în lume». O datorie ce pare lesne de suportat câtă vreme se află ascunşi într-o scorbură de copac printre mlaştini, dar devine irealizabilă în oraşul unde naratorul va rătăci de-a lungul unui interminabil coridor kafkian, în căutarea a ceea ce găsise deja, pierduse şi nu va regăsi decât reîntors în mlaştinile de unde emană parcă o memorie primordială”.

Durata spectacolului: 1 oră 55 minute.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.