Orașul Cluj-Napoca

Împărtășește!

Implică-te! Cluj în imagini

Zbor deasupra unui cuib de cuci

Data
Loc
Teatrul Național Lucian Blaga

Sâmbătă, 7 Decembrie 2013, începând cu ora 19:00, Teatrul Naţional Lucian Blaga Cluj-Napoca te invită la spectacolul de teatru Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, după romanul cu acelaşi titlu de Ken Kessey.

Regia: Marius Oltean. Scenografia: arh. Horaţiu Mihaiu.

În distribuție: Ionuţ Caras, Cristina Pardanschi, Dragoş Pop, Dan Chiorean, Petre Băcioiu, Cătălin Herlo, Ruslan Bârlea, Adrian Cucu, Silvius Iorga, Sorin Misirianţu, Ileana Negru, Patricia Boaru, Adriana Băilescu, Virgil Müller, Emanuel Petran, Radu Lărgeanu și Cătălin Codreanu.

Apărut în 1962, sub semnătura unui autor în vârstă de 27 de ani, romanul Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey era una din expresiile artistice ale mişcării contestatare care a străbătut America anilor ’60, îmbrăcând forme foarte diverse. Eroul său McMurphy nu era propriu-zis un tânăr hippy dar protestul său împotriva oricărei samavolnicii se înrudea cu acela al participanţilor la faimoasele campus-uri, la marşurile şi demonstraţiile generaţiei beat, care cereau libertate, pace, dragoste şi flori. Un protest la fel de sincer, la fel de poetic, la fel de anarhic. Meritul montării e că îşi propune şi reuşeşte să respecte scenariul, oferind actorilor îndelung aşteptatul moment al rolurilor de compoziţie. Scenele de delir colectiv dezvăluie o atentă dozare a energiilor. Veţi avea parte de rîs ori de plîns, în orice caz de momente care au de-a face cu omenescul şi cu variatele sale aspecte. Pentru că uneori, poţi găsi o casă de nebuni vis-à-vis de casa ta. Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman a avut premiera în stagiuea 1998-1999, la 27 decembrie 1998, jucîndu-se zece ani pe scena Naţionalului clujean. Acum are interpreţi noi în cîteva dintre roluri: Ionuţ Caras în rolul lui McMurphy, Cătălin Herlo ca dublură pe rolul Scanlon, Silvius Iorga în rolul Ruckly, Patricia Boaru în rolul Candy Star, Adriana Băilescu în rolul Sandra, Radu Lărgeanu în rolul Ellis, Cătălin Codreanu în rolul Matterson.

Durata spectacolului: două ore și 30 de minute cu o pauză.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.