Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Miercuri, 9 Aprilie 2014, începând cu ora 11:00, Teatrul Naţional Lucian Blaga Cluj-Napoca te invită la spectacolul de teatru intitulat Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, după o dramatizare a basmului de Petre Ispirescu.
Regia și scenariul: Marian Râlea. Scenografia: MC Ranin.
În distribuție: Marian Râlea, Angelica Nicoară, Cătălin Codreanu, Cătălin Herlo, Adriana Băilescu, Patricia Boaru, Radu Lărgeanu și Miron Maxim.
Toţi avem nevoie de poveste. Fără îndoială, de când e lumea, poveştile sunt ale lumii, însă fireşte, felul poveştilor rămâne oricând al povestitorului – precum Maica Precista este a tuturor creştinilor, dar o icoană cu chipul ei e a meşterului care a zugrăvit-o în felul lui, după cum spunea şi I. L. Caragiale. Astfel, Marian Râlea îi va invita pe copii să urce pe scenă, să descopere povestea şi să devină eroi de poveste, pentru că scena este locul unde îţi poţi învinge teama, emoţiile şi poţi să-ţi descoperi un talent ascuns, este locul unde îţi poţi continua joaca şi dezvolta imaginaţia. Cu ajutorul reflectoarelor, al măştilor, al costumelor şi al cuvântului, copiii vor putea deveni eroi de poveste: personajele negative vor fi interpretate de actorii Teatrului Naţional Cluj-Napoca iar cele pozitive de către copiii-spectatori.
Spectacol interactiv recomandat copiilor cu vîrsta între 6-12 ani.