Orașul Cluj-Napoca

Învață!

Implică-te! Cluj în imagini

Richard al III-lea se interzice

Data
Loc
Euphoria Music Hall Cluj-Napoca

Duminică, 13 Noiembrie 2016, începând cu ora 19:00, Studioul Euphorion din cadrul Teatrului Naţional Lucian Blaga te invită la spectacolul de teatru intitulat Richard al III-lea se interzice de Matei Vișniec.

Regia și scenografia: Răzvan Mureșan. Maestru de lumini: Jenel Moldovan.

În distribuție: Matei Rotaru, Cristian Grosu, Alexandra Tarce, Miron Maxim, Radu Lărgeanu, Patricia Brad, Diana Buluga, Cristian Rigman și Silvius Iorga.

Născut la Rădăuţi în 1956, Matei Vişniec pleacă din România în 1987 cerând azil politic în Franţa. Piesele scrise între 1977 şi 1987 au fost cenzurate, circulând pe ascuns. După 1989 devine autorul cel mai jucat din România. Extrem de prolific, Vişniec manifestă o aplecare spre grotesc, absurd, farsă tragică, alternând contrariile, combinând parodia cu gravitatea, bufonada cu seriozitatea. Teatralul, falsul devin la el mai adevărate ca viaţa.

În linia unor spectacole care fac parte din repertoriul Teatrului Național Cluj-Napoca, precum Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal și Spectactorul condamnat la moarte, piesa Richard al III-lea se interzice sau Scene din viaţa lui Meyerhold intentează la rândul său un proces regimurilor totalitare de stânga. Aceste texte, afirmă autorul, „se doresc a fi un act de reîmprospătare a memoriei, o încercare de a radiografia această formă sofisticată de utopie care a fost comunismul – oroarea travestită în costum umanist. (…) Cred că este important să ne amintim prin ce am trecut – şi să le spunem prin ce am trecut şi copiilor noştri, care nu au cunoscut comunismul. Este important să nu uităm, chiar dacă suntem obligaţi să iertăm“.

În Richard al III-lea se interzice, personajul principal, marele regizor rus Vsevolod Meyerhold luptă cu vizibile și invizibile comisii de cenzură, mișunând ca șobolanii, iar apoi cu însuși Generalisimul Stalin, care apare în carne și oase la una din repetiții, scoțându-i din minți pe toți cei prezenți. Freamătul de oroare în fața „mesei“ pe care le-o oferă acesta, aducând pe tavă însuși capul lui Richard, se transformă în coșmar cu nașterea copilului tovarășului regizor, reprezentant monstruos al noului om și sfârșește pe podelele reci ale închisorilor comuniste, unde artistul reușește să mai trezească mici, slabe licăriri de umanitate în inima gardianului înainte de execuția finală.

Regizorul Răzvan Mureșan se află la a doua „colaborare“ cu autorul, după montarea de mare succes cu Spectatorul condamnat la moarte, spectacol foarte bine primit atât de publicul din România, cât și de cel din străinătate, ovaționat la Festivalul Internațional de Teatru de la Almada, Portugalia, în iunie 2015.

Durata spectacolului: două ore și cinci de minute.

Recomandare de vârstă: 14+.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.