Insula
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Duminică, 29 Ianuarie 2012, începând cu ora 19:00, Teatrul Naţional Lucian Blaga Cluj-Napoca te invită la piesa de teatru Insula de Gellu Naum.
Spectacol-concert de Ada Milea
Scenografia: Valentin Codoiu
Asistent regie: Andreea Iacob
Distribuţia: Cătălin Herlo, Miron Maxim, Anca Hanu, Adrian Cucu, Ramona Dumitrean, Cristian Grosu, Irina Wintze, Adriana Băileascu, Romina Merei, Silvius Iorga, Cristian Rigman, Ada Milea
Piesa Insula a fost scrisă de Gellu Naum în anul 1966, fiind publicată în volum (Insula, Ceasornicăria Taus. Poate Eleonora) treisprezece ani mai tîrziu, în 1979, la Editura Cartea Românească din Bucureşti.
În scrierea acestui text Gellu Naum a folosit ca sursă de inspiraţie romanul lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe. Scriitorul porneşte de la “cîteva repere mari ale cărţii – naufragiul pe insula pustie, eforturile de supravieţuire ale protagonistului, întâlnirea cu personajul Vineri, sălbaticul a cărui educaţie se face în spirit european” construind “o acţiune multiplu ramificată, ce angajează multe dintre convenţiile literaturii de aventuri şi de senzaţie”, afirmă criticul Ion Pop. Personajele trec dincolo de “reperul livresc iniţial, fiind împrumutate din spaţiul mare al literaturii de aventuri, de la piratul cu picior de lemn, la misionarul trimis în colonii, ori căpetenia băştinaşilor de pe insulă, chiar şi o Sirenă abandonată”, iar “maşinăria textuală moştenită e chemată să producă mereu situaţii «senzaţionale», înfruntări spectaculoase (…) majoritatea personajelor descoperindu-şi pe parcurs un anumit grad de rudenie. Trădări sentimentale, răpiri, bătălii, expediţii sunt convocate într-o comedie spumoasă, inventivă, în care comicul e alimentat (…) de jocul diverselor categorii de automatisme. De jocurile de limbaj, de exploatarea intertextualităţii.”