In memoriam Puccini
- Data
- Loc
- Opera Maghiară Cluj
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Joi, 16 Octombrie 2014, începând cu ora 19:00, Opera Maghiară Cluj-Napoca te invită la gala omagială intitulată In memoriam Puccini cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la trecerea în nefiinţa a compozitorului (29 Noiembrie 1924).
În 1912, compozitorul italian Fausto Torrefranca a inaugurat un club intitulat “Să-l detestăm pe Puccini” prevestind că acest compozitor “decadent şi manipulator” va fi dat uitării în câteva decenii.
La fel a păţit şi Wagner, şi alţii. Sita timpului a cernut însă valoarea de nonvaloare. Puccini “cel mai mare melodist al tuturor timpurilor”, încă emoţionează, încă este “cel mai mare maestru al inimii” şi va rămâne nemuritor prin operele sale, adulate de publicul din lumea întreagă.
În ultimii 60 de ani, artiştii Operei Maghiare au interpretat peste 240 de spectacole cu lucrări ale acestui important şi îndrăgit compozitor verist. Dintre cele 12 opere ale sale, opt sunt în repertoriul permanent al Operei Maghiare din Cluj. Astfel Puccini devine cel mai “cântat” compozitor al instituţiei noastre, după Giuseppe Verdi şi Erkel Ferenc.
Cu ocazia acestei gale, publicul clujean va putea audia fragmente din operele cele mai îndrăgite interpretate în ultimii 20 de ani pe scena operei: Edgar, Gianni Schicchi, La Bohème, Le Villi, Manon Lescaut, Tosca, Turandot, Madamma Butterfly, Suor Angelica.
Soliştii acestei gale omagiale sunt: Carmen Gurban- invitată, Balázs Barbara, Barabás Zsuzsa, Chiuariu Livia, Egyed Apollónia, Vigh Ibolya, Balla Sándor, Pataki Adorján, Sándor Árpád, Szilágyi János, corul şi orchestra Operei Maghiare din Cluj, dirijaţi de maestrul Horváth József .