Orașul Cluj-Napoca

Informează-te!

Implică-te! Cluj în imagini

Family Olympics

Data
Access
gratuit
Loc
Cluj-Napoca

În perioada 30 Iunie 2012 – 1 Iulie 2012, în Parcul Rozelor Cluj-Napoca va avea loc competiția Family Olympics.

Family Olympics are la bază spiritul de familie, mișcarea şi activitatea în comun. În România numărul celor care practică un sport în familie este mic şi în acest context, prin evenimentele „Family Olympics” dorim să oferim un exemplu de idei, concursuri și activități care pot fi organizate ulterior și în familie sau în grupuri mici de prieteni, a declarat Ovidiu NEAMȚU, inițiatorul acestui concept.

După „Cea mai mare oră de sport” pe care a organizat-o în acest weekend Dolce Sport susține și Family Olympics, ca parte a campaniei pro-sănătate „Mișcarea face bine”, lansată de postul TV în 2011, prin care vrea să demonstreze încă o dată că mişcarea este pentru toată lumea, nu numai pentru cei care practică sportul regulat. Susținând „Family Olympics” ne propunem să convingem toți membrii familiei să iasă din casă și să facă mișcare. Suntem personal responsabili de cât de sănătoşi suntem, de cum avem grijă de noi, de aceea vrem să le transmitem oamenilor că: „Mișcarea face bine!”, spune Cosmin BĂLEANU, comentator Dolce Sport.

Primul obiectiv al Family Olympics, este acela de a susţine un program de prevenție a abandonului școlar inițiat de World Vision Romania și intitulat Ghiozdanul plin cu vise. Ne propunem să strângem 100.000 de lei pentru a oferi 18.000 de ghiozdane copiilor din mediul rural. Al doilea obiectiv este acela de a mobiliza peste 50.000 de persoane – adulţi şi copii – care să ia parte la aceste evenimente. În cadrul concursurilor sunt puse în joc peste 4.000 de premii oferite de Dolce Sport, partenerul acestui proiect.

Cei care doresc să participe la Family Olympics trebuie să completeze formularul de înscriere de pe site-ul competiției sau poate să treacă pe la unul din corturile de promovare din cadrul evenimentului.

Evenimentul este organizat de Asociația 11even, Dolce Sport și Fundația World Vision România.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.