Doisprezece oameni furioși
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Sâmbătă, 28 Februarie 2015, începând cu ora 19:00, Teatrul Naţional Lucian Blaga Cluj-Napoca te invită la spectacolul de teatru intitulat Doisprezece oameni furioși de Reginald Rose.
Traducerea: Eugen B. Marian. Regia: Tudor Lucanu. Decoru: Adrian Damian. Costumele: Adriana Grand. Maestru de lumini: Jenel Moldovan.
În distribuție: Ovidiu Crișan, Ruslan Bârlea, Ionuț Caras, Miron Maxim, Radu Lărgeanu, Cătălin Codreanu, Cătălin Herlo, Matei Rotaru, Cornel Răileanu, Cristin Grosu, Petre Băcioiu și Emanuel Petran.
Piesa a stat la baza unui film celebru realizat în 1957 de Sidney Lumet avându-l în rolul principal (Juratul opt) pe Henry Fonda. O altă ecranizare, din 1997, în regia lui William Friedkin, îl avea ca interpret al rolului principal pe Jack Lemmon. Piesa este povestea a doisprezece jurați, care sunt chemați să se pronunțe asupra vinovăției unui tânăr de 18 ani, învinuit că și-ar fi ucis tatăl. La început, cazul pare a fi simplu, dar unul dintre jurați, juratul opt, nu este convins că tânărul este vinovat. Astfel, dezbaterile se reiau și, rând pe rând, deși la început toți cei unsprezece pledau vinovat, în cele din urmă, la o privire mai puțin subiectivă, cei doisprezece pledează pentru nevinovăția tânărului.