Orașul Cluj-Napoca

Respectă!

Implică-te! Cluj în imagini

Butterflies in My Stomach

Data
Loc
Diesel Club

Vineri, 11 noiembrie, începând cu ora 22:00, Diesel Club va găzdui un concert Butterflies in My Stomach.

În această toamnă, după şase ani şi jumătate în care au încântat publicul cu sonorităţi speciale, răscolind imaginaţia,memoria, fluturii din stomac şi visele celor ce i-au ascultat măcar o dată, Butterflies in My Stomach îşi schimbă glasul, deoarece Maca şi Ieronim au hotărât să părăsească grupul şi să zboare către alte zări muzicale, pornind un nou proiect.

„Trăim într-o perioada în care totul evoluează extrem de rapid. De la stabilirea priorităţilor şi până la realizarea efectivă a lor, lumea poate evolua în acel sens care te poate obliga să recurgi la a-ţi reanaliza total ceea ce odata era prioritatea numărul unu. BiMS a reprezentat acea prioritate şi, pentru a ne păstra onestitatea artistică, am ales să investim timp exclusiv în acest proiect până la finalizarea albumului.

Pentru că există multe idei, însă, dorim să exploram zone noi în plan muzical şi să colaboram cu mai mulţi artişti în acest sens. Aşa că am hotărît de comun acord că o scindare a trupei este soluţia optimă …” spun Maca şi Ieronim

După o regrupare în formula de zbor, fluturii vor duce mai departe poveştile frumoase din Magazinul lor Magic, poveşti despre Culori, Tricouri uitate, Bondari fermecati şi multe Clipe Netrăite încă.

Şi pentru că Lucrurile bune vin dacă le aştepţi , ei şi-au deschis larg aripile şi au primit o voce ce le va fi alături de acum înainte.

„Cea mai potrivită alegere pentru continuarea zborului frumos al fluturilor a fost Catrinel. Mă bucur nespus să fie printre noi şi sper să se simtă întotdeauna acasă la Butterflies in My Stomach. Le mulţumim Macăi şi lui Ieronim pentru tot ce au făcut la BiMS. A fost o perioadă minunată încununată de un album excepţional. Magic Store face fericite multe inimi” – Bujor Stoicovici (bass şi liderul formaţiei)

Catrinel Bejenariu a absolvit anul acesta UNATC, Facultatea de Teatru, Specializarea Artele Spectacolului – Actorie, iar pe plan muzical a cântat alaturi de Slang, Excentric Blues Band şi l’Orchestre de Roche. Între anii 2009 şi 2011, Catrinel a fost membru al formaţiei Urma.

„Proiectul Butterflies in My Stomach are un mesaj frumos care trebuie dus mai departe. Le mulţumim şi le dorim succes colegilor noştri Bujor, Meghi, Laurentze si John şi ne bucuram că glasul BiMS va fi, de astazi, Catrinel, care este şi un artist bun şi un om frumos” încheie Maca.

Formaţia Butterflies in My Stomach, a cărei muzică însumează elemente de funk, nu-jazz, electro, trip-hop, chill, a fost înfinţată în primăvara anului 2005 şi, în componenţa actuală înseamnă Catrinel (voce), John (chitară), Meghi (pian electric şi sintetizator), Bujor Stoicovici (chitară bas, contrabas) şi Ciprian „Laurentze” Moisescu (tobe).

În luna martie a acestui an, Butterflies in My Stomach au lansat albumul intitulat Magic Store.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.