Orașul Cluj-Napoca

Muncește!

Implică-te! Cluj în imagini

Organizația Studenților Farmaciști

Organizaţia Studenţilor Farmacişti din Cluj-Napoca a fost fondată în 1995. De atunci, organizația îşi asumă (prin statut) responsabilitatea de a reprezenta studenţii facultăţii de Farmacie în faţa forumurilor de conducere ale Universităţii și să contribuie la formarea profesională a studenţilor pe care îi reprezintă şi a voluntarilor pe care îi cuprinde. Aceasta, alături de promovarea rolului de promoter de sănătate pe care îl are un viitor farmacist.

Organizaţia a reuşit, în timp, să îşi clădească o imagine şi un renume în randul publicului clujean datorită proiectelor desfăşurate. Majoritatea sunt reprezentate de campanii de informare şi resposnabilizare socială a publicului Clujean (şi nu numai) cu privire la bolile secolului XXI, la riscurile unui stil de viaţă nesănătos. Astfel, încearcă să se implice activ în viaţa comunităţii din care face parte asumându-și rolul de promoteri de sănătate, în calitate de viitori farmacişti. Asta deoarece cred cu tărie că schimbarea stă în fiecare dintre noi!

De-a lungul timpului OSF a devenit membră a organizațiilor de profil, la nivel național și internațional (FASFR, EPSA și IPSF) și este membru cu drepturi depline ANOSR, astfel se încearcă reprezentarea studenților și la nivel național și apărarea intereselor acestora, neuitând totodată să militeze pentru calitatea formării profesionale a studenților pentru care luptă.

Ultima actualizare:

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.