Orașul Cluj-Napoca

Vinde!

Implică-te! Cluj în imagini

UBB, prima universitate din România, conform clasamentului Best Global Universities

Data publicării
Categoria

În acord cu cel mai recent clasament, intitulat Best Global Universities Rankings, realizat de US News, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este cea mai bine clasată universitate din România, deopotrivă în Europa și la nivel global. Astfel, UBB ocupă poziția 246 în clasamentul european și locul 560, în lume, acumulând 40,7 puncte. Punctajul obţinut este comparabil cu al tuturor marilor universități din regiunea central-sud-est europeană, din țări precum Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croația sau Polonia.

În cadrul domeniului Matematică, UBB este, de asemenea, cea mai bună instituție de învățământ superior din țară, ocupând locul 63 (față de 81 în anul trecut) și plasându-se astfel înaintea tuturor universităților din țările europene foste comuniste, cu excepția universităților din Moscova și Praga.

„Această nouă clasificare este o recunoaștere deja firească a valorii Școlii de Matematică din România, și în particular a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, valoare bazată pe tradiție, muncă și seriozitate, într-un climat de competiție onestă”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Petrușel, Decanul Facultății de Matematică și Informatică, din UBB.

Celelalte universități din România prezente în acest top sunt: Universitatea din București, clasată pe locul 588 la nivel global cu 39,8 puncte și Universitatea Politehnică din București, clasată pe locul 706 la nivel global cu 34,8 puncte.

Clasamentul realizat de U.S. News & World Report, în acest an, a avut în vedere evaluarea activității științifice și de cercetare a 750 de universități din peste 60 de țări din lume ținându-se cont de 12 indicatori: reputația globală și regională în cercetare științifică, numărul de lucrări publicate în reviste de specialitate, numărul de cărți publicate, numărul de conferințe organizate, factorul de impact al citărilor în lucrări, numărul total al citărilor, numărul de publicații și procentul total al acestora, incluse în primele zece procente al celor mai citate publicații, colaborarea internațională, numărul de titluri de doctor acordate.

Dintre cele 12 criterii analizate, Universitatea Babeș-Bolyai are o situare foarte bună în special la indicatorii care privesc colaborarea internațională – locul 43 și reputația regională – locul 62.

„Relevanța locului ocupat de UBB și de celelalte două universități din România nu poate fi apreciată la valoarea sa reală decât prin comparație. Toate aceste comparații se cuvin cunoscute nu pentru că UBB este mulțumită de locul ocupat sau fiindcă nu ar tinde, în chip firesc, spre performanțe superioare, ci pentru a se putea vedea că, în condițiile unor critici neprincipiale aduse universităților românești în ultima vreme, aceste instituții – cu bugete mult mai mici în comparație cu universitățile din Europa sau din întreaga lume – se plasează foarte bine în clasamentele internaționale”, declară acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.