Orașul Cluj-Napoca

Respectă!

Implică-te! Cluj în imagini

TiMAF caută voluntari pentru artă!

Data publicării
Categoria

Sub deviza „Make The Step”, Transylvania International Music and Art Festival a dat startul recrutărilor de voluntari pentru ediția din acest an!

În mai puțin de două luni de zile, mai precis pe 27 Septembrie 2013, TiMAF va pune pentru al treilea an consecutiv stăpânire pe scena culturală clujeană prin intermediul evenimentelor structurate pe cele 10 arte (muzică, dans, teatru, literatură, street arts, arte decorative și design, arte plastice, arhitectură, gastronomie și publicitate). Aflat la cea de a treia ediție, Transylvania International Music and Art Festival și-a creat deja o tradiție din a-și căuta voluntari optimiști, responsabili, pro-activi, dar și dornici de a învăța și de a se distra. La ediția din 2012 un număr de aproximativ 150 de voluntari s-au afirmat în marea familie TiMAF și au așezat prin muncă numele orașului Cluj-Napoca în istorie prin evenimente unice precum concertul incendiar Parov Stelar Band de la Sala Sporturilor Horia Demian sau prezentarea în premieră în Inima Transilvaniei a celui mai exploziv show de dans din lume, Lord of The Dance.

Cei interesați să devină voluntari la ediția din acest an trebuie să completeze formularul și să își atașeze CV-ul până pe 25 August 2013, urmând ca după selecție să fie contactați și solicitați pentru interviuri.

Ediția din acest an Transylvania International Music and Art Festival va debuta pe 27 Septembrie 2013 în Piața Unirii cu evenimentul Open Stage, iar mai apoi activitățile structurate pe cele 3 componente principale: main event, competiții și workshopuri se vor desfășura pe parcursul celor 17 zile, până pe 13 Octombrie 2013 în diferite locații reprezentative pentru orașul Cluj-Napoca.

Dacă anul trecut voluntarii s-au antrenat timp de 23 de zile de festival în cadrul celor peste 80 de evenimente, anul acesta organizatorii promit o experiență unică în care munca va fi combinată cu distracția dar și cu o doză considerabilă de cultură.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.