Orașul Cluj-Napoca

Împărtășește!

Implică-te! Cluj în imagini

Sancţiuni pentru aprovizionare necorespunzătoare în zona centrală

Data publicării
Categoria

Inspectorii Serviciului Inspecţie Comercială au efectuat în cursul zilei de luni, 2 Mai 2011, o acţiune de verificare privind respectarea de către agenţii economici care funcţionează în zona centrală a regulilor de aprovizionare a magazinelor. Acţiunea a avut loc între orele 13:00 şi 15:00.

În urma verificărilor efectuate, au fost încheiate ;ase procese verbale de constatare a contravenţiilor agenţilor economici care nu au respectat orarul de aprovizionare aprobat (între orele 21:00 şi 7:00), conform prevederilor HCL nr. 150/2009 privind reglementarea activităţilor comerciale (sancţiuni cuprinse între 500 şi 1.000 lei) şi ale HCL nr. 189/2006 privind necesitatea reglementării aprovizionării şi circulaţiei autovehiculelor pe raza municipiului, modificată prin HCL nr. 540/2008 (sancţiuni cuprinse între 200 şi 400 de lei).

Aprovizionarea în centrul municipiului trebuie efectuată între orele 21:00 și 7:00, iar parcarea autovehiculului se face numai în locuri care permit desfacerea mărfii, astfel încât să nu se blocheze circulaţia rutieră şi să nu încurce circulaţia pietonilor.

Pe parcursul zilei au fost aplicate amenzi în valoare de 2.100 lei, iar prin procesele-verbale încheiate s-a dispus respectarea prevederilor legale.

De la începutul anului şi până în prezent au fost aplicate 89 de sancţiuni contravenţionale pentru astfel de contravenţii.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.