Profesori UBB nominalizaţi la categoria „oamenilor care mişcă ţara în direcţii bune” la Gala Foreign Policy România
- Data publicării
- Categoria
- Știri
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Revista Foreign Policy România a organizat în data de 25 Februarie 2014, cea de-a treia ediție a Galei Foreign Policy Romania. Evenimentul a avut loc la Banca Naţională a României și a premiat elite din domenii precum știință, cultură, mass-media, relații internaționale, business…
La categoria dedicată oamenilor care mișcă țara în direcții bune printre cele o sută de personalități nominalizate se numără două cadre didactice ale Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. Daniel David şi conf. univ. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu.
Inventatorul sângelui artificial a făcut apel la îndreptarea atenției către realizări mult mai de apreciat decât ale sale, precum cea a matematicienilor UBB care au plasat instituția între primele 150 din lume pe acest domeniu într-unul dintre cele mai importante clasamente – în condițiile în care nicio universitate și niciun alt domeniu din țară nu este încă nominalizat în acel clasament. De asemenea, a atras atenția asupra faptului că în condițiile în care bugetul cercetării a crescut cu cca trei ordine de mărime în ultimii ~25 de ani, este necesar să avem mai des de spus și lucruri pozitive despre sistemul românesc de cercetare și modul în care contribuabilii sprijină acest domeniu.