Orașul Cluj-Napoca

Gândește!

Implică-te! Cluj în imagini

Philippe Candeloro, între acțiuni caritabile și luminile scenei

Data publicării
Categoria

Campionul la patinaj Phillippe Candeloro va juca rolul vânătorului de vampiri Van Helsing în spectacolul „Dracula pe gheață” prezentat de Teatrul pe Gheață din Sankt-Petersburg în premiera mondială pe 6 Aprilie 2016 la Sala Palatului din București, și ulterior, pe 8 Aprilie 2016 la Cluj-Napoca, Sala Polivalentă. Până la reîntâlnirea cu fanii din România, pe care o așteaptă cu încântare, faimosul patinator se implică în nenumărate acțiuni caritabile.

“Mă leagă amintiri calde de Cluj-Napoca, am mai susținut un spectacol aici. Era prima data când veneam în România, și publicul m-a primit cu multă bucurie. Sper să se-ntâmple același lucru și cu Dracula. Joc rolul lui Van Helsing, e un personaj puternic, care mi se potrivește. Aștept cu nerăbdare să fac cunoștință și cu Bucureștiul” spune Phillippe Candeloro. Francezul are în portofoliu o serie de personaje legendare, dintre care poate cel mai memorabil este cel inspirat de condeiul lui Alexadre Dumas, mușchetarul D’Artagnan, a cărui interpretare i-a adus medalia de bronz la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Nagano, din 1998.

Din ce în ce mai prezent în ultimii ani pe micile ecrane în calitate de comentator sportiv, Phillippe Candeloro nu se dă înapoi de la niciun efort nici când vine vorba de acțiuni caritabile. Doar cu o lună în urmă, alături de o mână de personalități sportive la fel de îndrăgite de publicul francez, a parcurs o parte din circuitul de ski fond La Transjurassiene pentru a sprijini cauza donării de celule stem. Traseul La Transjurassiene este pe locul doi în topul celor mai lungi curse din lume, după Vasaloppet-ul suedez (90 km).

Născut la Sankt-Petersburg, spectacolul “DRACULA PE GHEAȚĂ”, bazat pe nemuritoarea poveste a lui Bram Stoker, își ține premiera mondială în țara de origine a lui Vlad Țepeș, în onoarea celui care a inspirat mitul Contelui Dracula. Campioni olimpici, patinatori profesioniști, costume si decorațiuni fabuloase, ample instalații video, vampiri ce zboară deasupra ringului, lumini spectaculoase, sunete și efecte speciale, completate de muzică – toate recreează legenda celui mai celebru vampir din istoria omenirii, Contele Dracula, și a sa poveste de dragoste eternă. Alături de Phillippe Candeloro, pe ringul de la București și Cluj vor evolua două alte glorii ale patinajului mondial, Tomáš Verner și Surya Bonaly.

În funcție de distanța față de scenă, biletele costă 90, 130, 170, 210, 250, 290 și 330 lei atât la București, cât și la Cluj-Napoca. Biletele se pot cumpăra online pe www.eventim.ro sau prin rețeaua Eventim (magazinele Orange, Germanos, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești, hipermarketurile Carrefour și benzinăriile OMV). Biletele pot fi achizitionate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă, nr. 15. “DRACULA PE GHEAȚĂ” este un spectacol produs de Ice Vision, organizat de Events și SG.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.