One more weekend of lights and evening faces

Seara de 9 aprilie a fost pentru Cluj una dintre acele seri în care cu greu îţi găseşti o scuză să stai în casă, iar odată ce te porneşti în oraş, nu ştii în ce direcţie să o iei. Spun asta pentru că ieri clujenii au avut de ales între cel puţin 6 concerte, câte ceva pentru fiecare. Eu personal m-aş fi dus la aproape toate, însă cum aşa ceva nu se poate am ales să îi văd pe Alternativ Quartet la Casa Tranzit şi pe Luna Amară în Zorki Off the Record.

Casa Tranzit este un loc ce se pretează foarte bine unui concert Alternativ Quartet. Spre deosebire de un concert de club, aici n-a fost loc de fum, beri sau stat la poveşti, publicul (din păcate nu foarte numeros) concentrându-şi întreaga atenţie asupra muzicii. Luminile au fost stinse pe scenă, astfel că singura componentă vizuală a fost reprezentată de către proiecţiile absolut extraordinare, care au completat perfect sunetul.
S-au cântat atât piese de pe primul material discografic, Liniştea astupă goluri, dar şi compoziţii noi ce se vor regăsi pe următorul album – Aripi, ce va fi lansat cât de curând.

Muzica Alternativ Quartet nu se supune niciunui canon muzical, astfel că este greu de încadrat într-un gen, apropiindu-se destul de mult de post-rock. Astfel, accentul se pune pe partea instrumentală, în cazul lor, deosebit de complexă, care întruneşte în sine mai multe laturi diferite, fiecare corespunzătoare unei anumite trăiri ce trebuie să iasă la suprafaţă. Această asociere de stări e completată ocazional de cuvinte, voci ce evoluează liber, creând un peisaj sonor straniu, obsedant, bântuitor. La crearea acestei atmosfere contribuie şi intervenţiile ocazionale la theremin, făcându-i cu adevărat să sune „ca de pe altă lume”.

Astfel, muzica Alternativ Quartet te îndeamnă spre meditaţie şi introspecţie, reuşind, după caz, să te răscolească sau să te liniştească, creând un cadru confortabil, un zid protector în jurul tău, pentru a te putea afunda în propriile gânduri.

La 22:30 părăseam Casa Tranzit, pentru a ajunge în Zorki Off the Record tocmai când Luna Amară îşi începeau recitalul acustic. Au reuşit şi de această dată să adune un public destul de numeros, luând în considerare frecvenţa concertelor Luna Amară în Cluj, dar şi alternativele din acea seară.

Deşi clubul, prin atmosfera sa intimă, e foarte potrivit pentru un concert acustic, nu oferă întotdeauna cele mai bune condiţii de sonorizare. Au fost destul de multe probleme tehnice, însă s-au remediat pe parcurs. Şi trupa a mai gafat din când în când, însă n-a fost nimic ce să nu putem ierta.

Fiind un concert acustic, accentul s-a pus mai ales pe piesele de pe Don’t Let Your Dreams Fall Asleep, album care a fost interpretat aproape în întregime (excepţie făcând Little Sun). A fost astfel ocazia perfectă să ascultăm piese pe care nu le-am mai auzit live de foarte mult timp, precum Hunt the Wire sau Kill the Dancer. Pe No Return a fost rândul lui Mihnea Ferezan să ne demonstreze din nou (nu că am fi uitat) cât de priceput este la chitară.

Pentru mine, surpriza serii a fost să văd că se materializează iniţiativa trupei (idee pe care au avut-o prin vară) de a aduce fani să cânte alături de ei pe scenă. Astfel, ieri mi-am revăzut un fost coleg de liceu luându-i locul lui Nick şi cântând Mara. Judecând după aplauzele publicului, şi după privirile schimbate prin jur, eu aş spune că s-a descurcat de minune.

Un alt invitat, de data asta o prezenţă des întâlnită alături de Luna Amară, a fost Cătălin Moraru (Skullp), care a interpretat alături de trupă un cover în memoria lui Layne Staley (Alice in Chains), cu ocazia aniversării a 9 ani de la moartea acestuia. Trebuie să recunosc că m-a surprins să îl aud, cum spunea şi Mihnea, într-o „ipostază mai romantică”, fiind obişnuită cu stilul său mai „metal”, mai abraziv de a cânta.
Momentul meu preferat, însă, a fost atunci când, spre marea bucurie a fanilor, trupa a cântat Downtown Jesus, o piesă ce nu şi-a mai făcut de mult timp loc în concertele Luna Amară.

A fost unul dintre acele concerte care, deşi a durat aproape 2 ore, a trecut incredibil de repede, lăsându-ne într-un amestec de stări contradictorii. Asta pentru că, deşi versurile trupei îmbină stări de tristeţe, apatie, melancolie, au reuşit să ne ofere cuvintele pe care nu le-am fi găsit. Iar să cânţi alături de ei într-o atmosferă atât de intimă şi caldă te răscoleşte, dar în acelaşi timp îţi aduce şi alinarea de care ai nevoie.