Orașul Cluj-Napoca

Învață!

Implică-te! Cluj în imagini

Nouvelle Vague

Data publicării
Autor
Alexandru Ifrim

Studentă în Cluj fiind, mă mai duc și eu câteodată pe acasă… iar weekend-ul acesta a fost mai special. De ce? Pentru că într-un orășel liniștit ca Alba Iulia au concertat cei de la Nouvelle Vague în cadrul primei ediții de Sărbătoare a Muzicii, în data de 12 Mai 2012.

Într-un spațiu nou amenajat, cu o sonorizare foarte, foarte bună s-au desfășurat plini de energie cei de la Nouvelle Vague. Mai are rost să zic câți studenți din Cluj am întâlnit? Practic se mutase studențimea din Cluj în Alba, și nu numai.

Grupul de origine franceză ne-a încântat cu melodii precum: Dancing with Myself, Making Plans For Nigel, Ever Fallen In Love, Manner Of Speaking şi multe altele, mulţumindu-ne după aplauze cu francezul merci.

Membrii trupei au fost foarte relaxați, s-au distrat pe scenă și au dat tot ce au avut ei mai bun, ceea ce nu pot spune și despre public, care în opinia mea a fost destul de anemic, noroc că cei de la Nouvelle Vague au fost niște drăguți și ne-au oferit și un bis.

În ceea ce mă privește, am dansat, cântat, ignorat prezentatorul și am aplaudat până nu mi-am mai simțit palmele.

Opiniile exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția Orașul Cluj-Napoca.
Echipa noastră nu își asumă responsabilitatea, explicită sau implicită, asupra eventualelor prejudicii.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.