Orașul Cluj-Napoca

Informează-te!

Implică-te! Cluj în imagini

Învață să discerni – un apel la luciditate făcut de presa clujeană

Data publicării
Categoria

Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) a marcat Ziua Mondială a Libertății Presei (3 Mai 2015) printr-o campanie de conștientizare menită să promoveze o presă de calitate, independentă de contexte consumeriste, politice sau economice.

Intitulată „Învață să discerni’’, campania se adresează în primul rând consumatorilor de presă scrisă, cu scopul de a le atrage atenția acestora asupra contribuției pe care o pot aduce la creșterea calității presei, dacă discern corect între știrile pe care aleg să le citească. De asemenea, campania își dorește să tragă un semnal de alarmă în interiorul breslei jurnaliștilor, care a ajuns să fie adesea desconsiderată din cauza slabei calități pe care o livrează.

Această campanie este un apel la luciditatea cititorului, o pledoarie pentru discernământ și pentru selectarea informației citite. Îi încurajăm pe oameni să se abțină să consume mizeriile ce le sunt servite pe post de știri, să ocolească prostiile cu titlul scris cu majuscule și care include cuvinte șocante, pentru că prin alegerile pe care le fac pot contribui la creșterea calității presei. Mi se pare inadmisibil ca, de exemplu, o „știre“ despre daci înalți de 10 metri să numere aproape 10.000 de interacțiuni pe rețelele de socializare, iar articole scrise după toate rigorile jurnalistice și relevante pentru societatea românească să treacă aproape neobservate, a spus Bogdan Stanciu, membru în Comitetul de Conducere al APPC, jurnalist la „Transilvania Reporter“ și revista „Sinteza“.

Realizată în parteneriat cu agenția de strategie și creație Kumpania și agenția de outdoor și producție publicitară Young, campania se derulează atât pe outdoor, cât și în medii neconvenționale de comunicare indoor.

O spui sau nu o spui. O dai sau nu o dai. Delicatețurile s-au negociat. Gata. E vremea târzie. Cam ca în povestea “Hainele împăratului”. Într-o lume de supuși, o voce ingenuă și “fără scop” spune primul: “Împăratul e gol”. Așa și aici. Am vrut să rostim asta  acompaniind gândul stupefiat al atâtor oameni. Să o facem. Ingenuu și “fără scop”. Ca-n povești, a explicat Călin Crainic, creategic partner Kumpania, motivul implicării agenției în această campanie.

Citesc zilnic presa, locală și națională, iar demersul celor de la APPC mi se pare unul firesc și îndrăzneț în același timp. Mi-a plăcut mult conceptul și strategia gândite de Kumpania pentru acest proiect al APPC și am decis să ne alăturam campaniei în ceea ce privește producția materialelor, găsirea spațiilor de afișaj indoor și outdoor, precum și implementarea efectivă, a declarat Horațiu Pitea, manager Young.

„Învață să discerni’’ se va derula timp de o lună, în perioada 3 Mai 2015 – 2 Iunie 2015, ca preambul la Gala Premiilor APPC, un eveniment care celebrează cei zece ani de activitate ai Asociației clujene. Proiectul a fost implementat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, Iulius Mall Cluj, Camino, și Soriso.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.