Orașul Cluj-Napoca

Creează!

Implică-te! Cluj în imagini

Înscrierile la Fabrica de Antreprenori Cluj continuă!

Data publicării
Categoria

Centrul de Dezvoltare a Carierei, filiala Cluj, organizează a II-a ediție a proiectului Fabrica de Antreprenori – cel mai complex proiect de antreprenoriat organizat vreodată în mediul universitar clujean. Ediția trecută s-a bucurat de un succes extraordinar, numărând 60 de tineri a căror percepție asupra vieții și carierei s-au schimbat radical.

Pentru că au fost foarte mulţi doritori de a participa la prima ediție (concurenţa a fost de mai mult de trei pe un loc) şi pentru că e un proiect ce oferă valoare, la a II-a ediție numărul de participanți se mărește. De această dată vor fi 100 de norocoși!

Evenimentul va avea loc în perioada 1-6 Mai 2012 şi se adresează studenţilor clujeni cu vârsta de până la 25 de ani. Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale a celor o sută de studenţi, care vor beneficia de dezvoltarea competenţelor şi cunoştinţelor pe parcursul a 6 zile de training-uri, vizite la companii şi discuţii cu antreprenori locali de succes.

Prin intermediul acestui proiect, tinerii care au o idee de afacere şi doresc să o implementeze au şansa de a o prezenta unor membri din mediul de afaceri clujean. Evenimentul se va desfăşura sub formă de training-uri pentru Dezvoltare personală şi Planificare a Carierei, Leadership, Management al timpului, creare de Business Plan etc, precum şi vizite la trei firme de succes din Cluj. Evenimentul va reuni cadre didactice, studenţi, traineri şi oameni de afaceri din cadrul unor importante firme clujene, precum şi reprezentanţi ai ONG-urilor.

Intenţia este de a deschide apetitul spre antreprenoriat pentru a genera noi antreprenori de succes a căror atitudine să denote întotdeauna: integritate, focus, asumarea responsabilităţii, bucuria de a crea şi încredere în sine.

Participanţii la eveniment vor învăţa cum se creeaza un plan de afaceri şi în ultima zi îl vor prezenta unui juriu, format din antreprenori. Participantul cu cel mai reuşit plan de afaceri va obţine marele premiu de 2.000 lei.

nscrierea este gratuită ! Pentru aplicare, doritorii trebuie doar să trimită un CV și Formularul de aplicare cu menţiunea Fabrica de Antreprenori în subiect, la adresa cluj@careercenter.ro până în data de 18 Aprilie 2012, ora 21:00.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.