Orașul Cluj-Napoca

Dezvoltă!

Implică-te! Cluj în imagini

În 2010, 24.436 de clujeni au folosit bicicleta ca mijloc de transport ocazional

Data publicării
Categoria

La finalul săptămânii trecute au fost închise centrele Studento Bike , după ce, la începutul lunii noiembrie au luat drumul depozitului şi bicicletele din staţia proiectului I love Velo.

Din evaluarea celor de la Asociaţia Green Revolution, partenerul cu care municipalitatea a implementat aceste proiecte ciclistice în decursul anului 2010, a rezultat că 24.436 de clujeni au folosit bicicleta ca mijloc de transport ocazional. Dintre aceştia, 23.486 de utilizatori au mers cu bicicletele proiectului I love velo, care s-a derulat în perioada iulie-noiembrie, iar 1.950 cu cele din programul Studento Bike, început abia în luna octombrie.

Ambele proiecte vor fi redeschise în luna martie, după trecerea perioadei reci, analizându-se, în acest moment, oportunitatea de a crea noi staţii.

Pentru Primăria Cluj-Napoca aceste proiecte au fost foarte relevante din perspectiva evaluării disponibilităţii clujenilor de a accepta bicicleta ca mijloc de deplasare în oraş, precum şi de vedea care ar fi problemele tehnice de avut în vedere la implementarea unui proiect amplu de transport verde, cum este cel al staţiilor intermodale pe care primăria îl va implementa prin proiecte europene.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.