Dacă nu ai bătrâni, să-i cumperi!
- Data publicării
Ștef
- Comentarii
- 7
- Trackbacks
- 0
Mereu am avut o plăcere în a discuta cu bătrânii. Să descopăr poveștile lor, să privesc prin ochii lor vremuri demult apuse și să învăț din experiențe. Am fost și sunt în continuare fascinată de trăirile lor, de tristețea pe care o ascund și de integritatea cu care își continuă drumul.
Căutam pe internet informații despre modul în care s-a sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor în Vârstă și am ajuns pe site-ul unui azil de bătrâni din Gherla, lansat în aceeași zi.
Vă scriu despre el pentru că mi-a plăcut foarte mult ideea de a transforma propria casă într-un cămin pentru cei care au nevoie de o atenție specială. Căminul de bătrâni Zâna Bună a fost gândit ca un loc în care persoanele în vârstă să se simtă ca acasă, să beneficieze atât de condiții fizice cât și de partea sufletească de care au nevoie.
În data de 1 octombrie sărbătorim 22 de ani de când ne-am cunoscut prima dată, coincidența face ca această zi să fie și Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Pentru noi, vârsta a III-a reprezintă o perioadă frumoasă din viață când cu toții avem nevoie de mai multă atenție, de mai multă lume în jurul nostru, de socializare cât și de îngrijire. Apropiindu-ne, atât eu cât și soțul meu, de această perioadă a vieții, am decis să transformăm propria casă într-un cămin de bătrâni unde să știm că vom avea un loc așa cum ne dorim cu adevărat, unde să locuim la rândul nostru la bătrânețe a declarat Carmen Lador – extras din comunicatul de presă.
Totuși, am senzația că în România ideea de cămin pentru bătrâni e văzută cu reticență și că puțini ar apela la un asemenea serviciu. În același timp, cred că societatea condamnă într-un fel sau altul oamenii care renunță la îngrijirea celor în vârstă.
Voi ce părere aveți?
Având în vedere că mintea omului devine mai relaxată odată cu trecerea anilor, mi-e greu să cred că mulţi bătrâni vor înţelege şi accepta să îşi petreacă ultima parte a vieţii într-un azil, fie el unul care oferă condiţii excelente.
Dacă ne luăm după tradiţia românească, oamenii vârstnici îşi doresc să savureze ultimele lor clipe în sânul familiei, acolo unde beneficiază de atenţia oferită, nu cerută. Viaţa începe în familie şi ar trebui să se termine tot acolo, nu alături de nişte străini.
Tu ai accepta să îți petreci bătrânețea într-un cămin?
Străini suntem toți la urma urmei, într-o măsură mai mică sau mai mare….
Nu, nu aş accepta. Nu mi se pare un mod plăcut prin care să-mi închei „socotelile” cu viaţa.
Într-adevăr, străini suntem toţi, dar nu există termeni de comparaţie între familie şi alte persoane. De străini ne leagă prieteniile, iar de familie ne leagă sângele.
Eu văd chestia cu bătrânețea la noi mult mai complexă și fadă decât pe alte plaiuri – asta poate din cauza vremurilor din urmă.
Chiar o pot compara cu un caz extrem: în România dacă ești normal și ajungi într-un spital de nebuni, ieși mai nebun decât nebunii – apoi dacă suferi de o boală mintală!?
Din păcate, aceste cămine de bătrâni sunt privire ca pe niște azile, unde ajung doar cei suferinzi. Asta poate că datorită prejudecăților care fac ce fac și reușesc să ne distrugă multe din semnele de întrebare. Sau, dacă este să privim invers proporțional, mai avem o problemă generală și persistentă: cea a infrastructurii care de multe ori lasă de dorit.
Dacă ar fi o comunitate de oameni înaintea unui cămin de bătrâni, cred că lucrurile ar veni de la sine. Nu ar fi fain ca să ai cu cine vorbi, participa la tot felul de activități comune, descoperi lucruri noi… decât să înfrunți singurătatea și de cele mai multe ori sărăcia într-un apartament de câțiva metri pătrați? Sau de ce să-i tragi și pe alții după tine în vârtejul problemelor?
Și nu știu dacă ați observat tristețea din ochii bătrânilor noștri, spre deosebire de alte țări, unde odată ajunși la vârsta pensionarii, oamenii călătoresc, caută să descopere noi pasiuni și ocupații cu care să-și umple timpul… de ce ai muncit o viață întreagă!?
Legătura cu familia și cunoștințele se poate întreține de oriunde, cred că e vorba de împlinire personală care se tratează de la caz la caz altfel. Depinde ce ne dorim și ce suntem dispuși să pierdem ca să câștigăm fericirea.
sunt o mulțime de bătrâni care nu au familie, care sunt singuri și care s-ar bucura oricum să aibă pe cineva alături, chiar dacă tot cineva de aceeași vârstă.
sunt extraordinar de mulți bătrâni singuri, iar datorită unora dintre ei, existăm noi și lucrurile care ne înconjoară.
de-aici, discuția nu poate lua decât o singură direcție
Picsel, fiecare om are ticurile şi obiceiurile sale. Nu ştiu dacă un bătrân îşi va părăsi casa în care a locuit o viaţă întreagă, casa în care se simte în largul său, pentru a sta într-un loc cu care nu este familiarizat, alături de alţi oameni în vârstă.
După ce că de-abia se suportă pe sine şi se târâie de pe o zi pe alta, ar trebui să-i suporte şi pe alţii.
asta spun și eu
fiecare om are tabieturile sale.
hai să-i ajutăm pe ăia care sunt singuri. au nevoie de mai multă atenție decât ceilalți