Cursuri gratuite de limba română și activități de orientare culturală organizate pentru cetățenii străini la Cluj-Napoca
- Data publicării
- Categoria
- Știri
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Oficiul Român pentru Imigrări în colaborare cu Institutul Intercultural Timişoara, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, organizează în Oradea, Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Braşov, Bacău şi Suceava, în perioada februarie – mai 2011, cursuri gratuite de limba română şi activităţi de orientare culturală pentru cetăţenii provenind din state non-UE.
Cursurile sunt adresate cetăţenilor străini care au un drept de şedere reglementat în România. Cei care doresc să participe trebuie să se înscrie până la data de 31 Ianuarie 2011, admiterea realizându-se în ordinea înscrierilor iar locurile sunt limitate şi gratuite.
Cursurile de limba română au o durată de 148 de ore (10 ore pe săptămână) şi se vor desfăşoară după un program flexibil. La finalizarea cursului, participanţii vor obţine un Certificat de Limbă emis de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pentru detalii referitoare la procedura de înscriere şi formularele aferente, vă rugăm să vă adresaţi Serviciului pentru Imigrări Cluj, cu sediul în Cluj Napoca, strada Al. V. Voievod, numerele 53-55, Complex Iulius Mall, Parcarea Rosie – Demisol – Zona C telefon/FAX + 0264 555 656, de luni până joi, între orele 10:00 – 12:00.