Orașul Cluj-Napoca

Împărtășește!

Implică-te! Cluj în imagini

Corupți și linistiți

Data publicării
Autor
Constantin DURA

S-au scuturat călinii și au murit bătrânii de atâta obezitate și aghiasmă câștigată prin luptă, că-i mai dreaptă, a trecut taifunul cu euro în frunte, i-am făcut pe toți la capitolul austeritate că nu se apropie nimeni să investească un ban, dar pe ecranele televizorelor rulează imperturbabil, ca și alternanța zi-noapte, al miilea episod din Tânăr și neliniștit.

Chiar așa, măcar avem ceva fix în universul ăsta care ba se deplasează spre roșu ba este înghițit de găurile negre.

Ehei, dar de vreo câțiva ani încoace rulează non-stop, un serial pur autohton… doar mașinile, casele și cumpărăturile sunt de dincolo. Având douzeci și ceva de milioane de figuranți și tot atâți telespectatori este cea mai profitabilă investiție. Ați intuit bine, titlul este Corupți și linistiți.

Vine câteodată o așa de puternică ofensivă împotriva corupților că de pe la balcoane mamele speriate își cheamă copiii în casă, pe la țară gospodinile fugăresc orătăniile în curte, clopotele bisericilor sună a jale, iar în închisori băieții își freacă mâinile, mintea deja își alege viitorii parteneri pentru jocurile de societate, ochii sunt lipiți seară de seară de TV, se fac scenarii, se înjură, lumea mai uită să mănânce și plătește de două ori aceeași factură… dar, după mai multe episoade, oamenii ramân doar cu înjuratul de care nu se mai pot debarasa nici când stau să ia aghiasma.

Referindu-se la rolul aviației britanice în apararea țării, Churchil spunea că niciodată în istorie un număr atât de mare de oameni nu a fost dator unui număr atât de mic de oameni – poporul era dator și recunoscator aviatorilor că au salvat țara. În România… niciodată în istoria țării un număr atât de mic de oameni n-a nenorocit un număr atât de mare de oameni, o țară.

Zilele trecute, un prieten, bugetar fără bani de țigări, mi-a cerut să-l girez pentru un împrumut de 200.000 de euro. După ce l-am trimis în stațiunea Socola de la Iași, l-am ascultat. Iata planul lui de scăpa de sărăcie: să împrumute acești bani ca să-i investească în politică pentru că într-un an sigur îi va scoate. Ce, a intrat cineva în pușcărie pentru corupție?

Corupții nu numai că există între noi, dar se și reproduc.

Opiniile exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția Orașul Cluj-Napoca.
Echipa noastră nu își asumă responsabilitatea, explicită sau implicită, asupra eventualelor prejudicii.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.