Orașul Cluj-Napoca

Informează-te!

Implică-te! Cluj în imagini

Companiile clujene din domeniul IT fac recrutări la Târgul de Cariere

Data publicării
Categoria

Târgul de Cariere, cea mai mare rețea de profil din România, își deschide porțile și în această toamnă la Cluj-Napoca, unde vor avea loc două ediții: una dedicată mediului IT și care reunește marile companii din domeniu (16-17 Octombrie 2013), dar și un eveniment de carieră dedicat altor domenii precum producție și tehnică, servicii, financiar, marketing (12-13 Noiembrie 2013). Ambele evenimente vor fi găzduite de Iulius Mall.

Târgul de Cariere în IT reunește zeci de companii din domeniu, printre care BG Soft, Beyluxe, Emerson, HP, SDL, Smart Tech, Steelcase și Yardi.

O noutate constă în schimbarea orarului de vizitare (orele 11:00 – 19:00), pentru a le face mai facil accesul și candidaților care lucrează. Am remarcat că tot mai mulți clujeni (25%, la ediția anterioară) participă la evenimentele noastre, chiar dacă au un loc de muncă în momentul desfășurării lor, declară organizatorii. Tinerii cu studii superioare, absolvite sau în curs, cu sau fără experiență de muncă, sunt principalii candidați vizați de companiile angajatoare prezente la Târgul de Cariere.

Faptul că la standurile Târgului de Cariere se află în permanență reprezentanți din departamentele de recrutare ale companiilor angajatoare este o mare oportunitate pentru candidați. O discuție de câteva minute cu un recruiter te poate plasa direct în lista scurtă a candidaților vizați cu prioritate pentru anumite posturi. Întâlnirea față în față cu angajatorii este o șansă bună pentru orice candidat de a se informa pe îndelete despre companiile și joburile care îl interesează, dar și de a se prezenta cum crede mai bine în fața recruiterilor. Participarea la târgurile de locuri de muncă face deci informarea mai eficientă și poate scurta, în funcție de cât de bine se prezintă fiecare candidat, perioada necesară în mod tradițional selectării pe un post. În definitiv, participarea la asemenea evenimente crește șansele de angajare ale oricărui candidat, pentru că fiecare din noi e mai convingător în carne și oase decât poate fi într-un CV depus la un sediu companie sau pe internet, spune Radu Neag, PR Manager la Târgul de Cariere.

Workshop-uri gratuite de carieră

Organizatorii le mai propun participanților traininguri și seminarii pe tema găsirii vocației și a progresului rapid în carieră, dar și sesiuni de consultanță unu-la-unu în carieră și întâlniri cu invitați supriză, în cadrul Atelierului de Cariere. Participarea la aceste evenimente este gratuită, iar în cadrul lor, participanții vor putea afla cum să se integreze rapid la birou, cum să lucreze mai bine cu managerii, dar și discuții despre politici de recrutare, politici de dezvoltare personală și multe altele. Toate aceste informații sunt oferite de traineri instruiți sau de companiile care doresc să susțină traininguri în cadrul Atelierului de Cariere.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.