Orașul Cluj-Napoca

Învață!

Implică-te! Cluj în imagini

Casa de Cultura a Studenților – nucleul cultural studențesc

Data publicării
Categoria

Primarul Sorin Apostu s-a întâlnit joi, 4 Noiembrie 2010, cu reprezentanții tuturor organizațiilor studențești din Cluj-Napoca, iar principalul subiect de discuție l-a constituit prioritățile privind utilizarea Casei de Cultura a Studenților.

În cadrul întâlnirii s-a convenit ca organizațiile studențești să fie reprezentate la nivelul Consiliului Cultural al Casei de Cultură a Studenților și de asemenea, să beneficieze de un spațiu în cadrul acestei instituții pentru desfășurarea propriilor activități.

Sorin Apostu a avut o întrevedere și cu rectorii universităților clujene în cursul zilei de miercuri, 3 Noiembrie 2010, care l-au asigurat că vor sprijini Primăria în demersurile intreprinse pentru rezolvarea problemelor studenților.

Vreau să vă spun ca în anul 1980 Casa de Cultura a Studenților era cea mai vestită din țară. Îmi doresc ca acest lucru să se întâmple din nou, iar nucleul cultural studențesc să fie repus în funcțiune. Dacă toamna vă este dedicată vouă, vă îndemn să aveți și o primavară a voastră, plină de evenimente, iar noi vă asigurăm că vom fi deschiși față de demersurile voastre, a precizat primarul Sorin Apostu în cadrul acestei întâlniri.

De asemenea, în urma discuțiilor s-a stabilit și înființarea Consiliului Consultativ al Studenților, care va asigura relația dintre primărie și organizațiile studentești, urmând să funcționeze lunar sau ori de cate ori este nevoie.

Casa de Cultura a Studenților a fost preluată în acest an de Primăria Cluj-Napoca. Instituția a fost redeschisă publicului clujean luna trecută, după ce timp de patru luni, a fost reabilitată, astfel ca, pentru prima dată după mulți ani, sala se prezintă așa cum trebuie să arate o sală de spectacol.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.