Alte 10.000 de abonamente petru fanii UNTOLD (2017)
- Data publicării
- Categoria
- Știri
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
După ce prima rundă de abonamente pentru UNTOLD (2017) s-a vândut în mai puţin de trei minute, organizatorii pun în vânzare, vineri, 9 Decembrie 2016, începând cu ora 18:00, a doua tranşă de abonamente pentru ediţia a treia a festivalului.
Doar fanii înregistraţi pe untold.com vor avea ocazia să-şi achiziţioneze unul din cele 10.000 de abonamente la preţul special de 365 de lei plus taxe, sau unul din biletele de o zi, la preţul special de 200 de lei plus taxe. Abonamentele la preţul întreg de 550 de lei plus taxe şi biletele de o zi la preţul de 250 de lei plus taxe vor fi disponibile tuturor, doar din 2017. Tot vineri vor fi puse în vânzare şi abonamentele VIP. Fiecare fan care s-a înregistrat şi nu a cumpărat în prima rundă de vânzări, poate folosi link-ul unic primit pe mail, funcţional începând cu data de 9 decembrie, ora 18.00, putând achiziţiona maxim patru abonamente, bilete de o zi sau abonamente VIP. Cei care nu s-au preînregistrat pot să mai facă acest lucru pe site-ul festivalului.
Pentru a uşura procesul de achiziţie, la această a doua rundă de vânzare, procedura se simplifică: la momentul activării linkul-ui, fanii vor putea rezerva abonamentele sau biletele, urmând a le plăti până marţi, 13 Decembrie 2016, începând cu ora 17:00. Plata se va putea face prin card bancar cât şi prin transfer bancar sau ordin de plată.
CAZĂRI UNTOLD (2017)
Odată cu punerea în vânzare a biletelor şi abonamentelor, festivalierii pot să se informeze şi despre opţiunile de cazare, disponibile pentru rezervare din 2017. Mai multe detalii se găsesc pe untold.com/accommodation.