Orașul Cluj-Napoca

Distrează-te!

Implică-te! Cluj în imagini

Alei şi locuri de parcare în zona Cojocnei-Dâmboviţei din cartierul Mărăşti

Data publicării
Categoria

După modelul de investiţii integrate la nivelul unor zone din cartiere, Primăria Muncipiului Cluj-Napoca a demarat o serie de investiţii şi în zona străzilor Dâmboviţei – Cojocnei din cartierul Mărăşti. Lucrările de amenajare aleilor din această zonă au început în 5 aprilie 2011, timp în care au fost reabilitate două alei de acces la bloc şi au fost create 80 parcări noi. Suprafata carosabila asfaltată (alei + parcări) este de aproximativ 2.600 mp. Continuăm cu reabilitarea trotuarelor de pe strada Dâmboviţei, în zonele unde amplasamentul este liber de sarcini din partea firmei E-On Gaz.

În acest sens am realizat şi nişte fluturaşi de informare pentru locuitorii din zonă, de pe str. Dâmboviţei, pe tronsonul pentru care nu am primit aviz de la compania de gaze, pe motiv că vor interveni cu lucrări de modernizare şi refacere a sistemului de conducte. În aceşti fluturaşi ne cerem scuze clujenilor care nu pot să se bucure de aceleaşi modernizări ca şi vecinii lor, din cauză că E on Gaz nu a reuşit să îşi coreleze suficient de bine lucrările şi să termine înainte să intrăm noi cu trotuarele în acest cartier, a precizat primarul Sorin Apostu.

De asemenea, de luna viitoare primăria va începe reabilitarea străzilor Papai, Paris, David Ferentz şi Cernei. Valoarea lucrăilor executate până acum este de 753.943 lei.

În perioada 2008-2010 în această zonă primăria a executat lucrări de modernizare pe străzile Cojocnei, Dâmboviţei, Teleorman, Tribunul Vlăduţiu, iar acum se realizează partea de trotuare, accese la imobile, locuri de joacă şi iluminat public.

În ceea ce priveşte iluminatul public, primăria a intervenit în această zonă în cursul anului trecut, când au fost realizat lucrări de extindere şi reabilitare pe străzile Aurel Vlaicu, numerele 13-21, Cernei, Fabricii de Zahăr, Trotuşului, Inului, Anina, Grădinarilor, Dâmboviţei, Teleorman, Cojocnei, Răsăritului. În total s-au montat 117 aparate de iluminat moderne şi economice. În urma solicitărilor cetăţenilor, anul acesta în zonă primăria va amplasa aproximativ 20 lampadare (pentru două curţi dintre blocuri). Lucrările totale au costat 882.128,99 lei.

În această zonă au fost amenajate 3 locuri de joacă – cel din zona Expo Transilvania, şi cele de pe străzile Hunedoara, Dâmboviţei. Aceste locuri de joacă au fost dotate cu aparate de joacă la standarde europene. În plus, începând din această primăvară, locuitorii din această zonă au posibilitatea să practice sport deoarece primăria a amplasat 5 aparate de fitness în parcul din zona Expo Transilvania. Valoarea investiţiei a fost de aproximativ 50.000 de lei.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.