Orașul Cluj-Napoca

Muncește!

Implică-te! Cluj în imagini

Opera Națională Română Cluj-Napoca

Misiunea Operei Naţionale Române clujene este să-şi stabilească o solidă reputaţie naţională şi internaţională, ca instituţie de repertoriu de prim rang, deservind un public numeros şi variat şi având ca principii:

  • excelenţa repertoriului;
  • experienţa memorabilă oferită publicului;
  • imaginaţie, echilibru şi responsabilitate artistică şi managerială;
  • crearea unei ambianţe comunicative, accesibile tuturor, a unui sentiment de apartenenţă la comunitatea clujeană şi regională;
  • adoptarea şi promovarea principiului diversităţii şi descoperirii prin cultură şi programe de educaţie.

Opera Naţională Română Cluj-Napoca a luat fiinţă la 18 Septembrie 1919, odată cu Teatrul Naţional şi Conservatorul de Muzică, prin decizia Consiliului Dirigent – organ executiv al Marelui Sfat Naţional Român, instituit pentru administrarea Transilvaniei.

Sub conducerea unor personalităţi artistice de marcă precum tenorul Constantin Pavel, dirijorul italian Egisto Tango, compozitorul Tiberiu Brediceanu, baritonul de faimă mondială Dimitrie Popovici-Bayreuth, au fost surmontate în decurs de cîteva luni, dificultăţile legate de alcătuirea efectivă a unui ansamblu de operă. Primele reprezentaţii au constat în două concerte simfonice, la datele de 13 şi 14 Mai 1920, sub conducerea dirijorului ceh, Oskar Nebdal.

Spectacolul inaugural a avut loc la 25 Mai, 1920, cu opera AIDA de Giuseppe Verdi, interpretată în limba română, sub conducerea dirijorului Alfred Novak, în regia artistică a primului director al instituţiei – Constantin Pavel, cel care a fost şi primul interpret al rolului Radames.

Este impresionantă activitatea şi realizările noii opere din chiar primele două stagiuni, 1919-1920 şi 1920-1921, totalizând 99 de reprezentaţii, cu operele AIDA, FAUST de Gounod, MADAMA BUTTERFLY de Puccini, LUCEAFĂRUL de N. Bretan, CAVALLERIA RUSTICANA de Mascagni, TANNHÄUSER de Wagner, 15 concerte simfonice susţinute de Orchestra Operei Naţionale din Cluj, după cum menţionează afişele păstrate în arhiva Operei.

Între anii 1940 – 1945, datorită evenimentelor legate de cel de al II-lea Război Mondial, ansamblul Operei clujene şi-a desfăşurat activitatea la Teatrul Comunal din Timişoara, sub numele: Opera Română de Stat din Cluj la Timişoara.

De la înfiinţare şi până în prezent, pe scena Operei Naţionale Române din Cluj au fost prezentate peste 200 de titluri de operă, operete şi balete din repertoriul universal, demonstrând o largă deschidere spre toate şcolile şi stilurile, precum şi peste patruzeci de creaţii româneşti multe în premieră absolută – culminând cu OEDIP de George Enescu şi MEŞTERUL MANOLE de Sigismund Toduţă.

Prin turneele sale în Italia (22 de turnee începând din anul 1971), Olanda (11 turnee începând din anul 1994), Germania, Belgia, Luxemburg, Austria, Anglia, Elveţia, Turcia, Franţa (5 turnee ale Ansamblului de Balet), la Seul şi în Spania (două turnee) sau mai vechile turnee de mare prestigiu în Bulgaria, la Kiev sau ex-Cehoslovacia, colectivului Operei clujene i-au fost recunoscute de fiecare dată, valoroasele calităţi şi potenţialul artistic excepţional.

În ziua de azi, Opera Naţională Română Cluj-Napoca este considerată, pe bună dreptate, o adevărată şcoală a cântului. Este locul în care au debutat artişti de renume internaţional precum Angela Gheorghiu, Alexandru Agache, Carmen Oprişanu, Simona Noja, Nicoleta Ardelean, George Petean, Tatiana Lisnic, Marian Pop, Mihai Zamfir, Corina Circa, nume sonore care fac cinste Operei Naţionale Clujene evoluând pe marile scele ale lumii.

Agenţia Teatrală

Biletele sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală deschisă de luni până vineri (cu excepţia zilelor în care este programat spectacol) între orele 11:00 și 17:00 şi cu 30 de minute înainte de începerea reprezentaţiei, la caseria din holul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca.

Tarife pentru stagiunea 2012-2013

  • un loc lojă rang I şi rang II / 31 lei
  • un loc rândurile 1-8 / 31 lei / 15,43 lei*
  • un loc rândurile 9-13 / 25,72 lei / 13 lei*
  • un loc rândurile 14-17 / 20,57 lei / 10,29 lei*
  • un loc balcon central / 20,57 lei / 8 lei*
  • un loc balcon / 15,43 lei / 8 lei*

*Ofertă valabilă pentru elevi, studenţi și pensionari.

  • abonament (10 spectacole) în stal şi balcon pentru adulţi / 180 lei
  • abonament (10 spectacole) în stal pentru elevi, studenţi și pensionari / 100 lei
  • abonament (10 spectacole) la balcon pentru elevi, studenţi și pensionari / 60 lei

Contact

Ultima actualizare:

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.