Prima fortificaţie de la Cluj-Mănăştur, compusă din val de pământ cu palisadă şi şanţ de apărare, datează din secolul al X-lea. În secolul al XI-lea aici se ridică un convent benedictin, distrus de invazia tătară din 1241.
Clădirea actuală a bisericii a aparţinut abaţiei Monasterium Beatae Mariae Virginis de Clus-Monostra. Purtând hramul Adormirii Maicii Domnului, aşezarea a păstrat documente importante din perioada respectivă. În 1437, conventul de la Cluj-Mănăştur a consfinţit înţelegerile între nobilime şi reprezentanţii ţăranilor răsculaţi de la Bobâlna şi tot aici a fost executat Anton cel Mare, căpetenia ţăranilor răsculaţi. Biserica a fost distrusă parţial de un trăznet (sec. XVI), iar mai apoi, de invazia tătară de la mijlocul secolului al XVII-lea. Abia în secolul al XIX-lea nava bisericii, bolţile şi pereţii corului au fost reconstruite de romano-catolici.
În perioada comunistă, lăcaşul a fost dat Bisericii Ortodoxe Române, iar între anii 1991 – 1994 a fost folosit în comun de către Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Romano-Catolică. După anul 1994 edificiul a revenit catolicilor, intrând într-un amplu proces de restaurare.
Informații oferite de Primăria Municipiului Cluj-Napoca prin Centrul de Informare Turistică.
Contact
- Fortificaţia şi Biserica Romano-Catolică Calvaria Cluj-Napoca
- Calea Mănăştur, numărul 60, Cluj-Napoca
- Download vCard