Orașul Cluj-Napoca

Gândește!

Implică-te! Cluj în imagini

Ziua Națională a României

Data
Access
gratuit
Loc
Cluj-Napoca

Joi, 1 Decembrie 2011, Primăria Cluj-Napoca îi invită pe clujeni să ia parte la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României.

De la ora 9:30 va începe Slujba religioasă – Te Deum la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului. La ora 10:00 oficialităţile clujene vor depune jerbe de flori la Monumentul Glorie Ostaşului Român din Piaţa Avram Iancu, după care va avea loc defilarea gărzii de onoare a Diviziei 4 Infanterie “Gemina”.
După defilarea gărzii de onoare, la Monumentul Memorandiştilor de pe Bulevardul Eroilor va avea loc o scenetă istorică interactivă, prin care se va recrea atmosfera socială din prajma Zilei de 1 Decembrie 1918 din Cluj. Elevi de la Liceul de Coregrafie şi Artă dramatică “Octavian Stroia” vor da citire Marii proclamaţii de la 1 Decembrie 1918.

Un alt eveniment organizat de Primărie cu ocazia Zilei Naţionale este expoziţia Cluj-Napoca şi Marea Unire, care va avea loc începând de miercuri, 30 Noiembrie 2011 şi până duminică, 4 Decembrie la Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj, de pe strada M. Kogălniceanu, numărul 12. Clujenii vor avea ocazia să vadă documente, manuscrise şi cărţi istorice privind Unirea de la 1918. Expoziţia este organizată în parteneriat cu Arhivele Naţionale Cluj şi Academia Română Cluj. Intrarea va fi liberă, iar orarul de vizitare este între 10:00 şi 16:00.

La ora 16:00 va începe spectacolul tradiţional organizat cu ocazia Zilei Naţionale a României. Anul acesta locul de desfăşurare a evenimentului nu va fi Piaţa Lucian Blaga, ci Piaţa Unirii. Buna dispoziţia va fi întreţinută în prima parte a spectacolului de către interpreţii de muzică populară Veta Biriş, Dumitru Fărcaş, Gheorghe Zamfir, acompaniaţi de orchestra Cununa Transilvană şi ansamblurile folclorice Românaşul, Tradiţii şi Crăişorul. De la ora 18:30 clujenii vor avea parte de muzică folk, oferită de interpreţii Magda Puşcaş, Ioan Onişor şi Emil Imre. De la ora 19.00 va intra pe scenă formaţia Sistem.

Retragerea cu torţe pe traseul Piaţa Lucian Blaga – strada Napoca – Bulevardul Eroilor – Piaţa Avram Iancu va avea loc de la ora 19:45, iar de la ora 20:00 va avea loc tradiţionalul foc de artificii din Piaţa Avram Iancu.

De asemenea, cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, Primăria Cluj-Napoca va da şi startul iluminatului festiv.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.