Viețașii
- Data
- Loc
- Reactor
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Vineri, 23 Ianuarie 2015, începând cu ora 19:00, Reactor Cluj-Napoca te invită la spectacolul de teatru intitulat Viețașii, după Viețașii de pe Rahova de Eugen Istodor.
Regia: Cătălin Chirilă.
În distribuție: Ciprian Mistreanu.
Dumitru Marcel (omul pliculeț de ceai), Lipoveanu, Czampar și A. E. sunt patru condamnați la închisoare pe viață, care se confesează vineri, 23 ianuarie, la Reactor de creație și experiment. Interpretarea actorului Ciprian Mistreanu aduce la viață mărturiile lor într-un spectacol inspirat de romanul Viețașii de pe Rahova de Eugen Istodor. Un decor muzeal însoțește această producție semnată de regizorul Cătălin Chirilă, care alege să abordeze pedeapsa și reflecțiile viețașilor într-o manieră profund umană și totodată ironică. Libertatea se vede de după gratii ca un vis: ”Visul e un lucru frumos făcut la om. Și dacă ți se ia, rămân ca la televizor, știri proaste.” (Lipoveanu)
Viețașii este un spectacol de teatru documentar și este interzis persoanelor sub 16 ani.

