Orașul Cluj-Napoca

Fii unic!

Implică-te! Cluj în imagini

Scaunele

Data
Loc
Cluj-Napoca

Teatrul Independent Sala Mică Cluj, în parteneriat cu Compania Antares România, te invită la o nouă reprezentaţie a spectacolului Scaunele de Eugene Ionesco, duminică, 27 Februarie 2011, începând cu ora 19:00, la sediul Fabricii de Scaune Antares din Piaţa 1 Mai (Clujana), numerele 4-5.

Scaunele este montat de regizoarea Mihaela Panainte, iar din distribuţia sa fac parte actorii Emoke Kato şi Lorand Farkas de la Teatrul Maghiar, alături de care evoluează David Ion Sabău şi colegii săi, muncitori ai Fabricii de Scaune. Premiera spectacolului a avut loc în 9 decembrie 2009, primele reprezentaţii bucurându-se de un mare succes de public.

Producţia se remarcă printr-o doză de inedit, atât prin spaţiul de joc (două hale industriale), prin faptul că, deşi se desfăşoară într-o fabrică de scaune, acestea nu apar efectiv, ci doar ca fragmente, ca “schiţe” ale obiectelor finite, cât şi prin distribuţia care integrează actori amatori. Intriga propriu-zisă a piesei e completată cu momente coregrafice spectaculoase, interpretate de muncitori cu utilaje industriale.

Un Adio! onomatopeic

Prin frecvenţa montării sale, piesa Scaunele a lui Ionesco pune la încercare ingeniozitatea oricărui regizor de teatru. De multe ori, interpretarea scenică e abuzivă ori tautologică, însă orizontul semantic al textului se dovedeşte îndeajuns de amplu pentru a furniza încă noi chei de transpunere vizuală.

E cazul spectacolului regizat de Mihaela Panainte, la începutul lunii decembrie, la Cluj, într-un parteneriat al Teatrului Independent „Sala Mică” cu Fabrica de Scaune „Antares”, unde se şi desfăşoară reprezentaţiile, caz unic, din câte ştiu, în România. Mai mult, proiectul are încă o doză de inedit: alături de cei doi actori profesionişti, Emoke Kato şi Lorand Farkas, în Scaunele joacă 16 angajaţi ai fabricii, unul din ei, David Ion Sabău, deţinând chiar rolul Marelui Orator…

Regizoarea, care a montat cu nu mult timp în urmă şi Delir în doi, mizează pe fragmentarismul derivat din edificiul intrigii piesei ionesciene. Decrepitudinea celor două personaje, atmosfera diluvială, aşadar destructurată, a spaţiului în care-şi petrec acestea viaţa, datele identitare ale oratorului gutural-onomatopeic îi permit Mihaelei Panainte să construiască scenic în acelaşi registru. Deşi spaţiul de joc îl constituie două hale ale fabricii de scaune, obiectele cu pricina nu apar deloc. Regizoarea a evitat capcana facilă a inflaţiei, extrem de tentantă în context, înlocuind semnul evident cu sugestia conformă hermeneutic, adică cu fragmentele. În scenă apar, aduse de cei doi protagonişti ori de muncitorii care sunt o multiplicare a Marelui Orator, un fel de cor-ansamblu de dans, fie cadre metalice ale unor viitoare scaune, fie diverse componente ale acestora, fie suluri de ambalaje. Spaţiul mare, rece şi gol se umple astfel, ca în negura unui naufragiu pe o mare ostilă, cu resturi ale lumii vechi sau, dacă vrem, cu eboşele unei lumi viitoare (scenografia îi aparţine Carmencitei Brojboiu).

Dialogul celor doi eroi principali se derulează în cheie realist-absurdă, potenţat de o adevărată coregrafie acrobatică a interpreţilor pe structurile metalice de depozitare ale halei-scenă. Emoke Kato şi Lorand Farkas au îndeplinit cu brio la premieră această provocare, cu toate că solicitarea fizică poate induce un risc în limpezimea acţiunii, forţând limitele de coerenţă ale actorilor. Faptul că au jucat în limba română – deşi ambii sunt actori ai Teatrului Maghiar din Cluj – nu a fost un deloc un neajuns. Emoke Kato a fost, în economia acţiunii, firea voluntară, pragmatică, în timp ce Lorand Farkas a transmis foarte bine starea de nervozitate şi ezitare a personajului său, mai vulnerabil din cauza emoţiei. Amândoi actorii au redat însă într-un calibraj perfect decăderea de parcurs a eroilor, care trec de la excitarea psihică şi aferarea socială la abulie şi indiferenţă, spre moarte.

Intriga propriu-zisă este completată vizual de câteva momente de cabaret-dans-circ-moment festiv, mi-e greu să găsesc un cuvânt anume. Pe fondul muzical al jazzului lui Lester Young, muncitorii trec în piruete năstruşnice cu motostivuitoarele, pe care le manevrează ca pe nişte trotinete. Ei ar suplini, în ipostaza de „cor dansant”, trompetele sărbătoreşti ce prefaţează marele eveniment pregătit de cei doi bătrâni. De remarcat excelenta coordonare a protagoniştilor, care s-au descurcat prompt în ciuda unor mici accidente inerente din cauza dinamicii scenei. De o expresivitate remarcabilă a dat dovadă şi David Ion Sabău, Marele Orator, în ultima secvenţă. Sabău are o deficienţă verbal-auditivă, astfel că distribuirea sa în acest rol e conformă cu didascaliile ionesciene. Dincolo însă de asta, el a uluit publicul prin ţinuta sa de scenă, de o rigoare profesionistă şi o expresivitate netă, ceea ce denotă apetenţa lui pentru provocări artistice. Ridicat de colegii săi cu un motostivuitor electric, el nu pronunţă silabele guturale indicate de autor în text, ci spune doar „Adio, adio, apă”. E un adio onomatopeic, foarte în spiritul finalului pe care însuşi Ionesco îl sugerează în piesa sa.

Scaunele, în versiunea de scenă a Mihaelei Panainte şi în spaţiul fabricii Antares, cu actori profesionişti şi amatori, e un proiect notabil, cel puţin pentru că apropie lumea teatrului de lumea reală şi pe oamenii reali de farmecul scenei.

Biletele pentru reprezentaţia de marţi pot fi procurate de la Galeria Quadro (strada Napoca, numerele 2-4, etaj I), prin rezervare la adresa de mail grupamica@gmail.com sau la telefon +4 0749 955 707, ori de la Fabrica Antares înaintea spectacolului. Preţul acestora este de 25 lei, respectiv 20 lei cu reducere.

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.