Petru Poantă – Clujul interbelic. Anatomia unui miracol
- Data
- Access
- gratuit
- Loc
- Primăria Municipiului Cluj-Napoca
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Miercuri, 2 Octombrie 2013, începând cu ora 13:00, în Sala de Sticlă a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca va avea loc lansarea cărții Petru Poantă – Clujul interbelic. Anatomia unui miracol apărută la Editura Eikon.
Participă: Emil Boc (primarul municipiului Cluj-Napoca), Ioan Aurel Pop (rector Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca), prof. univ. dr. ing. Radu Munteanu și scriitorii Irina Petraș, Ion Pop, Horia Bădescu, Mircea Muthu, Adrian Popescu, Dumitru Cerna, Ion Cristofor și Nicolae Mocanu.
Ezitînd între eseu şi studiul de istorie culturală, cartea aceasta vrea să fie în primul rînd un manifest. Ea descrie, poate puţin idealizat, formele prin care românii au reuşit să concretizeze într un timp foarte scurt un proiect consistent de civilizaţie şi cultură. Avem de a face cu primul model, din istoria lor, al formelor cu fond; cu un eşantion în care imitaţia este creatoare. Cînd îl preia administraţia românească, în 1918, Clujul are o remarcabilă textură urbanistică şi o comunitate aflată în momentul ei de euforie crepusculară. Oraş al aristocraţiei maghiare şi conectat la civilizaţia central europeană, el pare acum inaccesibil oricărui alt mod de administrare şi intruziunii unor mentalităţi străine. Românii nu vor avea, însă, comportamentul acreditat istoric al conchistadorilor. Ei transformă Clujul într un model al democraţiei de tip occidental, legiferînd structura lui cosmopolită şi încercînd să armonizeze diferenţele, etnice sau de orice altă natură. Astfel se naşte o lume doldora de idei, atît teoretice, cît şi practice, şi asta mai ales în mediile universitare (în mod special în cel medical). Acest volum e primul dintr-un triptic. Va fi urmat de „Viaţa cotidiană în Clujul interbelic” şi de un „Dicţionar de personalităţi”. (Petru Poantă)